Românii, îndemnați să reducă risipa de energie electrică. Nicolae Ciucă: Să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin
Nicolae Ciucă îi îndeamnă pe români să reducă risipa de energie electrică.
Nicolae Ciucă a făcut sâmbătă apel la populaţie să reducă risipa de energie electrică, transmite Agerpres.
"Am discutat în şedinţa de Guvern de joi acest subiect. Deocamdată, nu avem o soluţie tehnică. Sigur, acestea sunt măsuri prin care şi noi ne-am gândit şi facem apel la populaţie să reducem risipa şi să fie bonificaţi cei care consumă mai puţin, în mod deosebit în orele de vârf, dar nu am luat încă o decizie, pentru că aşteptăm să avem un ansamblu coerent la nivelul întregii Uniuni, ca să putem să gestionăm cum se cuvine energia şi gazul pentru iarna viitoare", a declarat Nicolae Ciucă, întrebat dacă a luat în calcul ca persoanele care economisesc energia electrică să fie recompensate.
Referitor la eventuala decuplare a tarifelor la energia electrică de cele la gazele naturale, premierul a menţionat că România susţine această iniţiativă.
"Mandatul a fost cât se poate de bine structurat: el a vizat partea în care să susţinem propunerea de decuplare a preţului la energie de cel al gazelor, o soluţie unitară în ceea ce priveşte taxarea, impozitarea, precum şi o soluţie unitară în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor pe piaţa Spot, astfel încât să nu existe fluctuaţiile acelea de preţ", a menţionat liderul liberal.
Nicolae Ciucă: În acest moment nu există probleme în coaliție
Totodată, preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat sâmbătă că nu există probleme în coaliţia de guvernare.
"Nu există în acest moment altă soluţie decât cea a asigurării stabilităţii politice. La nivelul conducerii celor două partide, la nivelul conducerii coaliţiei vă pot spune că există dialog şi soluţii pentru orice problemă creată. E normal să fie probleme, e normal să fie discuţii la nivelul filialelor pe diverse situaţii, dar cel mai important este să avem responsabilitatea asigurării liniştii necesare, într-un ansamblu oricum de probleme şi de crize, cetăţenilor României. Ca atare, în acest moment, nu există probleme în coaliţie. Ne vedem în continuare de drum", a afirmat Nicolae Ciucă, după ce a participat la Şcoala Politică de Vară a Tineretului Naţional Liberal din staţiunea Venus.
Potrivit acestuia, coaliţia are "obiective foarte clare".
Se va lăsa întuneric peste România? Bogdan Chirieac: Eu nu credeam că mă mai întorc la vremurile din epoca lui Ceaușescu. Se pare că istoria e ciclică
Întrebarea care se află în mintea tuturor este legată de anunțata raționalizare a energiei. Invitat în platoul unei emisiuni transmisă de România TV, analistul politic Bogdan Chirieac a declarat:
”Eu încerc să mă informez aproape zilnic de la oameni care chiar cunosc sistemul și sunt în domeniu. Înțeleg că România are o putere instalată de energie electrică de 16 mii de mW. Dintre aceștia, din mare nefericire, funcționează doar 6 mii de mW dintr-o mie de motive: că nu a fost suficientă apă... și nu a fost, Hidroelectrica chiar a făcut ce a putut, că mai sunt probleme pe zona de termocentrale și așa mai departe. Necesarul României e cam de 8000 de mW. Cei 2000 de mW se importau - vorbim de putere instalată. Problema care este? Noi producem 6000 de MegaWați dar când ai vârf de consum, 2000 de mW trebuie să imporți. Până acum am avut de unde importa, din Uniunea Europeană, pe bani, cinstit. Neavând de unde importa, fiindcă nu are nimeni energie să îți dea, atunci automat sistemul energetic național oprește anumiți consumatori. Poate opri consumatori foarte mari, cum este ALRO, care este principalul consumator de energie electrică, 7-10% din energia din România o folosesc. Când vor fi probleme? În orele de vârf care sunt dimineața, de la orele 8 la 9, și seara, de la orele 18 la orele 21. Astea sunt vârfurile. Noaptea energia e foarte ieftină, fiindcă ei nu pot opri grupurile de producție a energiei electrice. Deci, anumite unități industriale vor fi scoase din priză. Sigur, vor putea opri și la noi, la consumatori. Singura problemă, eu nu credeam că mă mai întorc la vremurile din epoca lui Ceușescu. Se pare că istoria e ciclică. Să ne anunțe măcar, că poate rămâne lumea în lift”, a declarat analistul politic Bogdan Chirieac. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News