Data publicării:

Românii, cele mai CALDE locuințe din Europa. Cum să faci ECONOMIE la facturi și CÂTE grade trebuie să ai în fiecare cameră: Orice grad în MINUS, REDUCERE de 100 de lei

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: freepick
Foto: freepick

Un studiu arată că românii au cele mai calde locuințe din Europa. La câte grade este bine să setăm termostatul în funcție de camera în care stăm. 

România are cel mai mare preț la gaze naturale din Europa, iar facturile au bubuit, dar în același timp, românii au și cele mai calde locuințe din Europa. 

Vezi și: Iulian Iancu, avertisment crunt pentru 2022: Pe 1 aprilie se va produce un șoc! Dumitrescu: Fix când e ziua Păcălelii?! / Nu e păcăleală! Apare STAGFLAȚIA!

Astfel, potrivit unui studiu făcut la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, factura la gaze se poate reduce în fiecare lună cu 6 procente dacă românii ar accepta cu un singur grad mai puțin în casă.

Potrivit calculului făcut, în bani, în cazul unul apartament cu două camere, cu suprafața de 45 de metri pătrați, economia lunară poate fi de peste 100 de lei. 

Țările din Europa pare că au făcut de mult timp aceste calcule și, spre deosebire de noi, preferă să stea în case mai reci, dar să mai pună un hanorac pe ei, și să facă altceva cu banii pe care noi îi aruncăm pe facturi, doar ca să stăm în case în tricou. 

Studiu vizează opt țări de pe continent și arată că temperatura medie din dormitoarele noastre este de 22,2 grade Celsius, în timp ce în ale cehilor, italienilor și suedezilor trece puțin peste 19 grade.

Cele mai reci sunt casele germanilor și ale englezilor, acolo unde termometrele indică puțin peste 18 grade Celsius.

Orice grad în minus, reducere de 100 de lei la factură. Ce temperaturi trebuie să avem în fiecare cameră, de fapt

Constantin Cilibiu, profesor la Facultatea de Inginerie a Instațiilor din cadrul Univerității Tehnice din Cluj-Napoca, susține că orice grad în minus înseamă o scădere cu 6 la sută a facturii la încălzire.

"Avem de la 23 la 22, deci practiv reducem de la 177.19 kWh la 167.84, ceea ce înseamnă 9.35kWh MP la suprafața de 45 de MP avem 420 kWh pe care îi înmulțim cu prețul și avem undeva aproape 110 lei pe un singur grad", a explicat profesorul UTCN, pentru stirileprotv.ro

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătații, temperatura optimă pentru o persoană bine îmbrăcată este de 18 grade Celsius.

În sufragerie, acolo unde stăm îmbrăcați în haine de casă, este bine să avem între 19 și 22 de grade Celsius.

În dormitor, în schimb, este recomandat să fie mai răcoare, adică cel mult 20 de grade.

Iar în baie, temperatura trebuie să fie cu câteva grade mai ridicată decât în alte camere, dar să nu depășească 23 de grade Celsius.

Forțați de facturile enorme, unii români reduc din gradele din case

 

"Anul trecut poate ne-am permis să avem 24 de grade în casă, anul acesta am avut și 21 și mai puțin si îl mai oprim în așa fel încât consumul să fie cât mai mic și să ne coste cât mai puțin", a spus o femeie din Constanța.

"Mi-am dat seama că e mai eficient să o țin pe 20. Pot să pun un hanorac pe mine sau ceva. Când plec de acasă, de obicei, o las pe 18 grade și atunci când ajung de la serviciu sau de unde sunt plecat o dau înapoi pe 20 de grade", a spus un bărbat din Cluj.

Pe 1 aprilie se va produce un șoc la facturi!

 

"Am văzut cum s-au împlinit prognozele, atât la prețul de energie electrică, cât și la gaze. Întrebarea e la ce să se aștepte consumatorii casnici în ianuarie, februarie, martie, atât la curent, cât și la gaz?", a spus Răzvan Dumitrescu. 

"În această iarnă, prețurile se vor menține ridicate, la fel de ridicate. La 1 aprilie se va produce un șoc. La 1 aprilie dispar măsurile de compensare și de plafonare ale prețurilor...", a mai spus Iulian Iancu.

"Adică fix de 1 aprilie, când e ziua Păcălelii?!", a subliniat Răzvan Dumitrescu. 

"De data aceasta nu va fi o păcăleală. Acele măsuri sunt inutile, mai mult au încurajat să crească prețul, sunt ca un Nurofen dat unui pacient grav bolnav, aflat la ATI, care doar îi diminuează durerea, nu-i vindecă boala! Cu alte cuvinte, de la 1 aprilie, prețul energiei electrice va fi dublu! Va fi dublu! De ce? Pentru că vedem toate contractele încheiate pe anul viitor. Ele se mențin la un nivel ridicat până la 1 aprilie, de la 1 aprilie se așează pe un plafon până la finalul anului de 200% față de aplicarea schemei. Omul acum este protejat de schemă, dar după ce nu mai e schema, va plăti dublu!

Ei, problema e că atunci când plătești dublu și nu ai schemă de compensare, prețul se duce în nivelul de trai, în competitivitate economică, în toate produsele și serviciile. Cu alte cuvinte, vom înregistra o cădere economică, o creștere a inflației și următorul punct este că  inflația se va situa la anul undeva la 10%, adică se va coroda puterea de cumpărare și nivelul de trai și anulează toate măsurile legate de creștere de pensii, de alocații, salarii", a completat preşedintele World Energy Council.

Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel