Data publicării:

Românii care ar putea primi până la 10.000 de euro de la stat

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Românii ar putea primi bani gratis de la stat! Un nou proiect de lege aflat la Senat prevede ca oamenii ar putea primi o finanțare de până la 10.000 de euro de la stat, iar ajutorul vine în sprijinul celor ce vor să reducă cheltuielile cu energia.

Noua propunere legislativă are scopul de a acorda o finanțare persoanelor fizice care doresc să mărească eficiența energetică a locuințelor și producerea de energie verde pentru autoconsum și rețeaua națională, potrivit capital.ro. Proiectul de lege vrea să ofere “sprijinul financiar necesar creditării acelor investiții menite să genereze, pe de-o parte, creșterea gradului de eficiență energetică a locuințelor individuale, iar pe de altă parte, tranziția către o alimentare cu energie verde”.

„Românii se confruntă la ora actuală cu o serie de provocări majore în ceea ce privește costurile pe care le implică facturile la energia electrică pentru consumul casnic; se poate vorbi despre o veritabilă criză în domeniul energetic în care conceptele de cetățeni vulnerabili și sărăcie energetică nu mai reprezintă concepte strict teoretice, ci devin pe zi ce trece realități triste la nivelul întregii țări”,  au prezentat inițitorii proiectului aflat pe masa Senatului.

Proiectul de lege are în vedere implementarea unui mecanism de finanțare a consumatorilor casnici cu privire la două obiective:

- creșterea gradului de eficiență energetică a locuințelor (termoizolarea locuințelor, renovarea acestora etc.)

- creșterea gradului de autonomie energetică a locuințelor, cât, în unele cazuri, și la producția proprie a energiei necesare, reducerea consumului din rețea, deci și reducerea necesarului de echilibrare a pieței în momentele de consum ridicat.

Potrivit actului normativ, valoarea maximă a finanțărilor ce vor putea fi acordate unui beneficiar este de 10.000 de euro (echivalentul în lei)- Aceasta ar urma să fie acordată pe o perioadă de cel mult 10 ani.

Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor să beneficieze de bani

- fie la data solicitării creditului garantat, persoana interesată face dovada că deține în proprietate exclusivă sau în coproprietate locuința sau este titularul dreptului de uz, abitație sau uzufruct, după caz și prezintă un raport energetic al locuinței care să prevadă posibilitatea tehnică și funcțională de implementare a sistemelor menite să genereze o creștere a eficienței energetice cu minimum 30% a acesteia;

- fie a data solicitării creditului garantat prezintă proiectul tehnic în vederea amplasării de sisteme de producere a energiei din surse regenerabile a căror putere minim instalată să fie de 4 kW și/sau a montării de baterii de stocare a energiei electrice cu o capacitate minimă de 3 kWh.

Inițiatorii proiectului estimează că 500 de mii de locuri de consum vor fi modernizate în primii trei ani de aplicare a legii, iar în primul an de funcționare statul va contribui cu 2,5 milioane de euro.

Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel