Data publicării:

Românii, asaltați de facturi mărite. Ioana Constantin (PMP) a identificat două probleme / VIDEO

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Economie
WhatsApp
foto Ioana Constantin Facebook
foto Ioana Constantin Facebook

Din cauza facturilor mărite la utilităţi, nicio fabrică nu mai poate produce la aceleaşi costuri. „Țipă oamenii din industria de panificație: ne-au crescut costurile”, transmite Ioana Constantin, politician PMP.

„În primul rând, încă nu suntem în ceea ce înseamnă criza economică ce stă să vină. Acesta este un început delicat. La iarnă se va simți mult mai puternic. Noi am început o așa liberalizare pe piața de energie, zic așa zisă fiindcă nimeni nu a monitorizat firmele”, a spus Ioana Constantin, joi, în cadrul unui interviu acordat DCNewsTV. 

„Problema este că niciun stat nu a început liberalizarea pieței înainte să facă acea Lege a consumatorului vulnerabil, înainte să se uite ce poate face pentru operatorii economici. Sunt două probleme. Cetățenii simpli sunt foarte afectați de aceste facturi, unii se trezesc cu facturi care nu sunt ale lor. Am văzut bătrâni care au primit facturi de 9.000 lei. Afectați, pe de altă parte, sunt și operatorii economici, care, dacă au facturi mai mari la gaze și la energie, automat cresc prețurile. (...) De intervenit, premierul a spus foarte clar că nu intenționează să intervină și, atunci, ce rezolvi pentru acești oameni la iarnă?!”, a subliniat Ioana Constantin. 

„Țipă oamenii din industria de panificație de câteva zile: ne-au crescut costurile, s-au scumpit gazele, energie, nu mai facem față”, a mai zis Ioana Constantin. 

VEZI ȘI: Referendum demitere Clotilde Armand. Ioana Constantin: De fapt, PSD NU vrea

Ioana Constantin (PMP), interviul zilei la DC NEWS TV

Youtube video image

 

Ioana Constantin: Nu e criză politică, e o criză adolescentină

Ioana Constantin a vorbit, în cadrul interviului, și despre criza actuală de pe scena politică. „Este o criză adolescentină. Asta nu este o criză politică în sensul adevărat al cuvântului pentru că nu discutăm despre niște lideri adevărați, din punct de vedere politic. Nu sunt oameni care au gestionat până acum guverne, ministere, partide. Discutăm despre un prim-ministru care e prima dată în această ipostază după ce a condus pentru puțin timp Ministerul de Finanțe. Vorbim de domnul Barna, care este un lider, între ghilimele, al USR PLUS, care este vicepremier al României fără să fi condus înainte un minister, deci nu au capacitatea de a gestiona coaliții, de a gestiona mai mulți miniștri, din mai multe formațiuni, de a înțelege necesitățile țării în acest moment. Mie mi se pare că avem o coaliție decuplată total de la realitățile României, de la problemele economice cu care se confruntă românii”, a declarat Ioana Constantin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel