România trebuie să se asigure că are bani şi pentru anul 2012 înainte de a lua măsura reducerii contribuţiilor de asigurări sociale (CAS), a declarat, luni, în cadrul conferinţei de presă pentru prezentarea rezultatelor evaluării, şeful Misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
"Am discutat cu autorităţile despre reducerea CAS. Am convenit că trebuie să vedem mai multe date fiscale pe 2011, pentru a şti dacă există suficient spaţiu fiscal pentru o asemenea măsură. România trebuie să se asigure că are bani pentru 2011, dar şi pentru 2012 înainte de a lua măsura reducerii CAS", a afirmat Franks.
Oficialul FMI a subliniat că România trebuie să facă o ajustare a deficitului bugetar în 2012 pentru a ieşi din procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene /UE/ şi, în plus, anul viitor vor fi introduse în calculul deficitului bugetar după metodologia europeană ESA noi companii publice, fiind necesare alte ajustări.
Chiar dacă pe primul trimestru datele privind bugetul sunt bune, România trebuie să se asigure că datele fiscale sunt pe traiectoria cea bună, înainte de a reduce CAS, a mai spus Franks.
La rândul său, reprezentantul CE, Istvan Szekely, director pentru România, a arătat că tăierea CAS este o măsură bună, care va ajuta companiile să angajeze mai multe persoane, însă, dacă echilibrul macroeconomic al României este afectat de o astfel de măsură, companiile ar pierde aceste câştiguri din reducerea CAS din cauza creşterii costului finanţării
România riscă să returneze UE 1,5 miliarde euro
De asemenea, în cadrul cinferinţei de presă, Franks a declarat că România riscă să fie obligată să returneze Uniunii Europene până la 1,5 miliarde euro, sume deja plătite, dacă o serie de proiectele de pre-aderare nu vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.
Liberalizarea completă a preţurilor la energie şi gaze, amânată pentru 2015
Oficialul FMI a afirmat că România a făcut progrese în absorbţia fondurilor structurale de la UE, dar acestea sunt încă insuficiente, iar eforturile trebuie dublate.
'Trebuie ca proiectele cu prioritate redusă să fie amânate, pentru ca eforturile să se concentreze pe domeniile cu prioritate ridicată, în care absorbţia poate creşte mult mai rapid', a spus Franks.AGERPRES
Creşterea economică va ajunge la 1,5 la sută în 2011
Economia României începe să-şi revină şi să reia creşterea, care va ajunge la circa 1,5 la sută în 2011, susţinută de exporturi puternice şi îmbunătăţirea treptată a cererii, a declarat Jeffrey Franks.
"Progresele au fost bune, ţintele cantitative au fost îndeplinite şi am ajuns la un acord şi în privinţa politicilor necesare în continuare. După aprobarea acordului de către conducerea FMI vom putea solicita aprobarea board-ului executiv al FMI, lucru ce estimăm că se va întâmpla în ultima parte a lunii iunie. Mediul macroeconomic rămâne în linii mari aşa cum am anticipat în vizita trecută. Nu am făcut modificări importante în privinţa proiecţiilor. Putem vedea semne clare că economia a început să-şi revină şi să reia creşterea. Aceasta ar trebui să ajungă la circa 1,5% în 2011, susţinută de exporturi puternice şi îmbunătăţirea treptată a cererii interne. Creşterea e aşteptată să ia amploare în 2012, urmând să ajungă la 3,7% - 4%', a spus Franks.
Totuşi, acesta a atras atenţia că inflaţia a crescut însă mai repede decât se estima, dar acest lucru s-a datorat în mare parte presiunii generate de preţurile la produsele alimentare şi combustibili la nivel internaţional şi creşterii preţurilor administrate.
'Ne aşteptăm ca la sfârşitul lui 2011 inflaţia să se situeze peste nivelul de 5% estimat de BNR. Banca Naţională va trebui să rămână în continuare vigilentă faţă de un nou val de presiuni inflaţioniste şi ar putea fi nevoită să-şi ajusteze politica în următoarele luni pentru a se putea atinge ţinta de inflaţie în 2012', a precizat oficialul FMI.
Jefrrey Franks a subliniat că ţinta de deficit bugetar a primului trimestru a fost atinsă, lăsând ţinta de 4,4% la sută din PIB la nivelul anului uşor de atins.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol