Data publicării:

România - subiect controversat în presa internațională

Autor: Brinzica Ioana | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Potrivit Mediafax, referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu şi conflictul politic din România ocupă primele pagini în presa internaţională. Politicienii de la Bucureşti au fost avertizați în privinţa efectelor pe care continuarea disputelor le vor avea asupra stabilităţii ţării şi economiei româneşti.

[caption id="attachment_215030" align="alignleft" width="275"] foto :Mediafax[/caption]

Presa internațională a analizat critic referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, dar și efectele negative asupra țării,din cauza eșecului scrutinului și faptului că politicenii români continuă disputele.Desigur, cele mai multe articole au avut un caracter informativ, fiind trecute în revistă rezultatele referendumului şi prezenţa la vot, dar există numeroase opinii critice şi comentarii negative referitoare la contextul politic al referendumului şi la faptul că politicienii români nu reuşesc să oprească un război politic costisitor.Presa internațională a apreciat,de asemenea, faptul că președintele Traian Băsescu va rămâne în funcție,dar că disputele politice ar putea continua pe mai multe planuri.

Modalitatea prin care s-a ajuns la suspendarea președintelui este descrisă în tonuri foarte critice, făcându-se referire la "încălcarea principiilor statului de drept"şi la "atacul la adresa democraţiei".Euronews şi cotidianul spaniol El Mundo au apreciat negativ participarea scăzută la referendum, chiar dacă această situaţie îl salvează pe preşedintele român de destituire.O serie de alte articole au dezbătut participarea maghiarilor la referendum şi declaraţiile premierului ungar Viktor Orban, dar şi despre "fraudarea" voturilor şi cauzele lipsei de cvorum.El Pais şi La Repubblica au considerat rezultatul referendumului ca fiind o nouă victorie a lui Traian Băsescu.Insă România a primit cele mai puternice critici din partea presei britancice(The Times, Reuters, BBC şi The Telegraph)  care a susţinut că Traian Băsescu "supravieţuieşte" referendumului privind demiterea sa din funcţie. Publicaţia ungară Nepszabadsag a emis chiar ipoteza că "Traian Băsescu a ştiut de la bun început că singura sa şansă de a rămâne în funcţie este invalidarea referendumului, din cauza unei participări sub pragul de 50%".Neprezentarea acestuia la vot,contrar promisiunii sale anterioare a fost comentată dur,mergându-se până la faptul că Băsescu  le-ar fi cerut susţinătorilor săi, în mai multe rânduri, să boicoteze referendumul.

Presa internațională a facut de asemenea și câteva scenarii destul de sumbre, referitoare la continuarea disputelor dintre premier și președintele Traian Băsescu, cu efecte politice și economice greu de anticipat,fiind scoase în evidență și eventualele măsuri punitive la adresa unor membri ai USL  în cazul în care Traian Băsescu va ramâne în funcție.

Situația politică controversată din România anunță efecte negative de lungă durată asupra țării și echilibrului acesteia, dar și un impas politic între Guvern şi preşedinte .Sunt prevăzute de asemnea şi  încercări continue de demitere a preşedintelui, conform presei  britanice şi americane. The Jerusalem Post consemnează şi că rezultatul referendumului a ridicat nivelul monedei naţionale, leul, iar acest lucru indică faptul că disputa nesoluţionată ar putea domina alegerile parlamentare din noiembrie şi reformele încetinite legate de un acord cu Fondul Monetar Internaţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel