ROMÂNIA SUB LUPĂ: 20 DE ANI DE DOCUMENTAR LA ASTRA FILM SIBIU
Ediţia aniversară de 20 de ani a Astra Film Festival se anunţă a fi una specială, programul evenimentului conţine filme din peste 70 de ţări, premiere internaţionale, programul Astra Film Junior dedicat copiilor şi adolescenţilor, filme care aduc în prim plan teme actuale controversate şi conferinţe care adună profesioniştii de cinema din Romania și toată lumea.
România sub lupă
După 20 de ani în care a promovat documentarul ca gen al cinematografiei în România și documentarul românesc în țară și în străinătate, Astra Film va găzdui la Sibiu o serie de dezbateri şi întâlniri în cadrul ediţiei aniversare Astra Film Festival.
“Sărbătorim prin muncă, a venit timpul ca odată cu majoratul festivalului să se adune breasla documentariştilor români și a celor care au urmărit evoluția acestui gen în Romania, și să vedem ce a reușit să facă acest gen de film în aceste vremuri tulburi. Ce fel de Românie se conturează prin sutele de filme produse în această perioadă? Care este mediul televiziunii factuale în țară? În ce fel de cursuri si școli se învață meseria de documentarist? Cine se ocupă cu promovarea, arhivarea lor?”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator AFF.
Conferinţa România sub lupă începe joi, 17 octombrie 2013 în cadrul unei mese rotunde - 20 de ani de film documentar şi documente vizuale. Laurenţiu Damian, Bjorn Reinhart, Dan Nuţu, şi Dumitru Budrala vor prezenta modalităţi de colectare, arhivare, pulicare şi de formare în film documentar în România. Vineri, 18 octombrie conferinţa România sub lupă va chestiona documentarul românesc din ultimii 20 de ani în viziunea autorilor Remus Gabriel Anghel, Iulia Hossu, Marius Lazăr, Andra Matzal, Vintilă Mihăilescu, Raluca Nagy, Zsuzsa Plainer, Adina Popescu, Andrei Rus, Eliza Zdru, Michael Stewart, Cătălin Sturza. Conţinutul acestei întâlniri va fi publicat într-o carte 20 de ani de documentar în România. Conferinţa se va încheia sâmbătă, 19 octombrie 2013 cu prezentările și dezbaterile despre Televiziunea Factuală în România, Emil Hurezeanu şi Cosmin Savu (ProTV România, te iubesc).
Vineri, 18 și sâmbătă, 19 octombrie va avea loc Industry Meeting, o întâlnire cu reprezentanţii celor mai importante festivaluri de profil din România şi din lume, directori de la festivalurile American Documentary Film Festival, Palm Springs, Dialektus Film Festival Budapest, Dox Leipizig, Encounters SA Doc Fest South Africa, Goest Festival of Eastern and Central European Film, Wiesbanden, London Open City Doc Festival, Moscow International Film Festival on Visual Anthropology, Panazorean Film Festival Portugal, Sheffield International Documentary Festival, Visions du Reel Nyon, ZagrebDox International Documentary Film Festival, iar din România Anim’est International Animation Film Festival, Bucharest International Experimental Film Festival, Cronograf Chișinău, Documentary Film Festival, Next International Film Festival, One World Romania, Transilvania International Film Festival.
Program RETRO 20
Tot în cadrul programului special aniversar, AFF propune o selecţie a filmelor proiectate în cei 20 de ani de existenţă ai festivalului. Filmele selectate exprimă accente importante din programarea edițiilor anterioare. Din 1993 şi până în prezent, la AFF au fost prezentate mii de filme din toată lumea: unele au fost premiate, altele au încins spiritele printre spectatori, însă toate au adus pe marele ecran poveşti emoţionante despre oameni, locuri sau evenimente marcante de pretutindeni. În acest an, AFF celebrează nu doar filme produse recent, ci şi capodopere cinematografice din ultimele decenii realizate de cineaşti consacraţi pe plan internaţional, precum Bob Connolly (Australia) sau John Marshall (S.U.A.) etc, două veritabile legende ale filmului documentar. RETRO 20 vor avea loc între 14 şi 20 octombrie 2013, în paralel cu secţiunile competiţionale şi speciale.
Astra Film Festival 2013, Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Sibiu este organizat de Astra Film – CNM ASTRA şi Fundaţia Astra Film.
Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Centrului Naţional al Cinematografiei, Ministerul Culturii.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Consulatul General German Sibiu
Acţiune cofinanţată de Consiliul local Sibiu prin Primăria Sibiu şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu
Parteneri media: HBO, TV5 Monde, Discovery Channel, TVR1, TVR2, TVR Cluj, TVR Internaţional, Digi 24, Digi Film, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio Cluj, Antena 1 Sibiu, Magic FM, HotNews.ro, Port.ro, Dilema Veche, The One, Caţavencii, Art Act Magazine, LiterNet.ro, CinemaRX.ro, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Tribuna, Zile şi Nopţi, FilmReporter.ro, GingerGroup.ro, CineFan.ro, BeWhere!, Lapunkt.ro, TOTB.ro
Parteneri locali: Teatrul Naţional Radu Stanca
Sponsori: HBO, Takata (sponsor principal), Marquardt, Flaro, Sinecon, Generali, Empire Video Production, Ibis, TESS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News