Ați fost aici? Locul superb din România care te lasă fără cuvinte.

Piatra Craiului se numără printre puținele masive calcaroase din Carpații Meridionali. Diferențele de nivel mari, pe distanțe scurte, oferă un peisaj unic în întreg lanțul Carpatic și, de asemenea, flora și fauna masivului cuprind numeroase specii endemice ori pe cale de dispariție.

Se spune că cea mai bună perioadă de mers pe munte este în lunile august-septembrie. Vremea este mai stabilă, temperaturile nu foarte ridicate iar peisajul este mai spectaculos, scăldat în culorile vii ale începutului de toamnă.

Parcul Național Piatra Craiului

Nu urcasem niciodată pe Piatra Craiului, un masiv calcaros situat între valea Dâmboviței și culoarul Rucăr-Bran, asemenea unei lame ascuțite orientată de la nord la sud. Aria naturală din masivul Piatra Craiului a fost desemnată parc național în anul 1990.

În ceea ce privește elementele definitorii care au ridicat muntele la rang de parc național, amintim formele de relief carstic precum peșterile și avenele, lapiezurile și arcadele. 

De asemenea, fauna este una foarte bogată, reprezentată în special de ursul brun, capra neagră și vipera comună, specii protejate. În același timp, și flora este una bogată, definitorii fiind Floarea de Colț și Garofița Pietrei Craiului, specie endemică, întâlnită doar pe versanții abrupți ai masivului.

De la culmi domoale, la stânci și lanțuri

Traseul a început pe valea Dragoslovenilor, din partea de nord a localității Sătic, județul Argeș. Prima parte a ținut firul văii, pe un drum forestier foarte frumos, până la cabana Garofița Pietrei Craiului. 

De aici, drumul nostru a continuat pe un urcuș destul de abrupt prin pădure de amestec până în Poiana Tămășel, o colină domoală ce se desprinde spre est din creasta principală, din zona denumită „Umerii Pietrei Craiului“. În acest loc există și o stână, părăginită din păcate.

Am continuat traseul spre zona stâncoasă, până ce am ajuns chiar sub peretele de stâncă, acolo unde traseul nostru intersecta Brâul de jos al Pietrei Craiului. Peisajul este unul spectaculos, poteca este mărginită de pereți calcaroși, verticali, ce depășesc pe alocuri 200 de metri înălțime.

Din acest punct, am continuat pe Brâul de Jos aproximativ 800 de metri, spre nord, până unde trebuia să găsim punctul de escaladă spre vârful masivului. Deja începuse să fie aglomerație, dacă prin pădure ne-am întâlnit cu un singur turist, aici, numărul acestora deja depășea 50 de persoane.

Poteca urca susținut prin pădure, printre diferite specii de conifere, până în punctul denumit „La Zaplaz“, o succesiune de arcade stâncoase sculptate de apele ce s-au scurs de pe versanți. Am ocolit prin stânga acest punct și am avut parte de primul segment tehnic, 15 metri de cățărare pe stânci, noroc cu lanțurile care erau montate de echipele de la salvamont. Oamenii stau la coadă pentru a escalada acest perete deoarece există riscul ca unele roci să se desprindă și să cadă.

Am continuat pe potecă, prin mai multe segmente de traseu cu aceeași dificultate, unele chiar mai expuse, până am intersectat Brâul de Mijloc al masivului. De aici, tehnicitatea traseului a scăzut în intensitate, poteca urcând agale prin mai multe poienițe mărginite de stânci. A mai existat un singur horn, chiar înainte de a atinge creasta principală în Șaua Grind.

Cel mai înalt vârf din masiv - Piscul Baciului (2238 m.)

La Grind, există un mic refugiu, excelent pentru adăpost în caz că te prinde vreo ploaie pe vârf. Deja în față se deschisese o superbă panoramă asupra culoarului Rucăr-Bran, dar și asupra Munților Bucegi. Spre stânga, am întrezărit vârful La Om, sau Piscul Baciului, ambele denumiri fiind corecte, cel mai înalt vârf din Piatra Craiului. Din Șaua Grind până pe Piscul Baciului se fac aproximativ 15 minute, traseul nefiind unul dificil.

Ajunși în vârf, panorama este una spectaculoasă. Atât masivele din vest (Iezer, Făgăraș), cât și cele din est (Bucegi, Piatra Mare, Postăvaru) se văd excelent. De asemenea, depresiunea Brașov și Culoarul Rucăr Bran oferă o priveliște abisală mărginită de crestele Carpaților. Am poposit pe vârf aproximativ 40 de minute, uimiți fiind de numărul mare de turiști care au atins cea mai înaltă cotă din Piatra Craiului. Tot din vârf, am observat și un ciopor de capre negre de aproximativ 20 de exemplare.

Traseul de întoarcere ne-a oferit senzații tari

Deși nu am avut un plan clar asupra traseului de întoarcere, am hotărât să străbatem creasta sudică și să coborâm înapoi pe brâul de jos prin locul numit „La Prepeleac“. Asta în condițiile în care, cei mai mulți ne-au avertizat că traseul este unul dificil. Mulți chiar țineau ispre să ne spună că „pe acolo au murit mulți oameni“.

Traseul a fost într-adevăr dificil, trei kilometri care în mod normal ar fi fost parcurși în maxim o oră, noi i-am parcurs în 3 ore. Au existat porțiuni în care nu te puteai abate nici măcar jumătate de metru spre stânga ori dreapta din cauza prăpăstiilor de câteva sute de metri. Am ajuns în Șaua Funduri în jurul orei 16:00, după un traseu de creastă pe cât de superb, pe atât de periculos.

De aici, poteca noastră s-a abătut abrupt spre dreapta, printr-un grohotiș infernal. Lipsa echipamentului montan în astfel de zone îți poate fi letală. Ulterior am coborât un perete de stâncă, de această dată nu avea lanțuri, iar în final, poteca șerpuia printre stânci și diferite specii de conifere subalpine. 

Marele obiectiv al Brâului de Jos și întoarcerea

 

Sunt puțini montaniarzi care să nu fi auzit de Cerdacul Stanciului, o arcadă superbă în partea de jos a abruptului, de aproximativ 30 de metri diametru. Legendele locale spun că aici s-ar fi ascuns un haiduc, Stanciu, care avea și o mică peșteră în care se ascundea de autorități.

 

De aici, poteca mai merge pe sub peretele stâncos aproximativ 200 de metri până aproape de Marele Grohotiș, un alt obiectiv. Traseul nostru a coborât pe lângă acesta, pe o potecă destul de accidentată, mai întâi prin pădure, apoi paralel cu firul văii Dragoslovenilor, până la Cabana Garofița Pietrei Craiului.

 

Ultima parte a drumului a fost între cabană și localitatea Sătic, acolo unde lăsasem mașina de dimineață, și am ținut același traseu ca la urcare, în lungul drumului forestier.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News