Urmărește emisiunea live
Data publicării:

România şi Bulgaria au semnat un acord privind situaţiile de avarie în sectorul electricităţii

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

România şi Bulgaria au semnat, marţi, 3 octombrie, un acord prin care transportatorii de electricitate din cele două state vor putea acorda un ajutor de avarie unul altuia, în cazul unei situaţii critice, se precizează într-un comunicat al Ministerului Energiei.

Alegeri prezidentiale 2024

"Cu ocazia Reuniunii interguvernamentale româno-bulgare, cele două state au semnat prin operatorii de sistem şi de transport al energiei electrice (Transelectrica şi Electroenergien Sistemen Operator - ESO - EAD) Acordul Bilateral privind Asigurarea livrării de Energie Transfrontalieră în Regim de Urgenţă pentru Menţinerea Siguranţei în Funcţionare a Sistemelor Electroenergetice din România şi Bulgaria. Astfel, Acordul semnat astăzi la Varna (Bulgaria) prevede crearea unui mecanism de ajutor de avarie la care cele doua ţări pot apela doar dacă înregistrează o situaţie critică în sistemul energetic naţional", conform comunicatului.

Documentul bilateral stabileşte condiţiile de acordare şi decontare a ajutorului de avarie. Conform acordului, procedura de notificare şi obţinere a acestuia se derulează astfel: statul aflat într-o situaţie electroenergetică dificilă adresează operatorului de transport din statul vecin o solicitare de livrare a unei cantităţi de energie electrica în sistem. În urma acestei solicitări, statul la care se apelează oficial pentru ajutorul de avarie, va răspunde pozitiv sau negativ, în funcţie de situaţia în propriul sistem naţional şi în funcţie de rezervele de care dispune.

Totodată, statul care poate oferi ajutorul de avarie o va face doar dacă acesta nu-i va afecta siguranţa în funcţionare a propriului sistem şi nici schimburile comerciale rezultate din tranzacţiile pe pieţele de energie electrică.

"Am discutat despre acest mecanism de ajutor de avarie cu omologul meu bulgar încă din precedenta mea vizita, din septembrie, în statul vecin. Am continuat discuţiile şi astăzi în cadrul reuniunii interguvernamentale şi mă bucur că am reuşit să atingem acest obiectiv într-un termen atât de scurt. Acest mecanism este o garanţie în plus că, în cazul unor situaţii dificile, putem conta unii pe alţii. Vom continua discuţiile şi cu Ungaria şi Serbia pentru semnarea unor acorduri similare, pentru că astfel fiecare dintre statele semnatare va beneficia de o siguranţă în plus în aprovizionarea cu energie electrica, acest fiind şi unul dintre obiectivele Uniunii Europene", a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, citat în comunicat.

[citeste si]

Reprezentanţii ministerului mai precizează că documentul bilateral este bazat pe criterii comerciale, cu respectarea principiul european al solidarităţii în domeniul energetic, directivelor şi regulamentelor europene, legislaţiei naţionale şi a normelor ENTSO-E, adică reţeaua transportatorilor europeni de energie electrică.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel