România, printre ţările cu cea mai scumpă benzină din lume - STUDIU
Potivit unui studiu Bloomberg pentru 55 de ţări, România se numără printre ţările cu cel mai ridicat cost al benzinei din lume, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, situându-se pe locul al şaptelea după ponderea costului unui galon de benzină în venitul mediu zilnic.
În România, preţul unui galon (circa patru litri) de benzină premium este de 6,59 dolari, notează Bloomberg, în timp ce venitul mediu zilnic este de 26 de dolari. Astfel, este necesar un sfert din venitul mediu zilnic pentru achiziţia a circa patru litri de benzină, potrivit analizei, care nu include ţările foarte sărace, cu un venit pe cap de locuitor sub patru dolari pe zi.În funcţie de preţul propriu-zis, România se află în partea a doua a clasamentului, pe locul 34.
Ţinând cont, însă, şi de salarii, România se plasează în clasamentul denumit "suferinţă la pompă" pe locul al şaptelea în rândul celor 55 de state.
Topul zece după preţ este dominat de ţările europene dezvoltate. Cea mai scumpă benzină se vinde în Norvegia (9,7 dolari pentru circa patru litri), urmată de Danemarca, Italia, Olanda, Grecia, Suedia, Hong Kong, Portugalia, Marea Britanie şi Belgia.
Toate aceste state, unde populaţia are şi venituri ridicate, se situează, însă, în a doua jumătate sau pe la mijlocul clasamentului "suferinţei la pompă".
În funcţie de preţ, România se află între Singapore (6,7 dolari pe patru litri), locul 33, şi Chile, (6,54 dolari), locul 35. Singapore, unul dintre marile centre financiare ale Asiei, se situează în coada clasamentului "suferinţa la pompă", pe 45, cu un venit mediu zilnic de 145 dolari, în timp ce în Chile venitul mediu zilnic de 38 de dolari asigură o clasare pe locul 17 în această privinţă, scrie Mediafax.
În Europa Centrală şi de Est, Slovacia (locul 16 în clasamentul general) are cea mai scumpă benzină, de 7,93 dolari pentru patru litri. După impactul puterii de cumpărare, ţara se situează pe 19. În funcţie de preţ, Slovacia este urmată de Ungaria (17 după preţ şi 11 luând în calcul şi veniturile), Cehia (18-22), Slovenia (22-28), Austria (23-34), Letonia (25-9), Lituania (27-12), Estonia (28-20), Polonia (29-15), Bulgaria (31-5) şi România (34-7).
În Austria, preţul unui galon de benzină este de 7,45 dolari, situând ţara pe locul 23. Pentru achiziţia combustibilului, este necesar însă doar 5,2% din salariul mediu zilnic de 143 dolari.
Pe ultima poziţie, atât după preţ, 0,09 dolari pe patru litri, se situează Venezuela în ambele clasamente Bloomberg. Benzina este cea mai ieftină din rândul statelor analizate, iar impactul asupra venitului mediu zilnic, situat la 28 de dolari, este de numai 0,3%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News