Data publicării:

România,prima ţară din Europa de Est unde s-a lansat platforma digitală de comerţ agricol Commoditrader

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Producătorii şi comercianţii români din sectorul agricol au la dispoziţie, începând de miercuri, platforma digitală Commoditrader, care le permite să comercializeze şi să administreze digital transportul produselor agricole. 

Potrivit unui comunicat, aplicaţia de origine daneză Commoditrader oferă clienţilor posibilitatea de a compara preţuri şi alţi termeni contractuali din pieţele agricole, atât din România, cât şi din afara ţării, mărind astfel puterea de negociere a fermierilor şi oferindu-le comercianţilor acces mai uşor la piaţă, susţin reprezentanţii platformei.

România este prima ţară din Europa de Est în care se lansează această platformă.

"Am ales România pentru că este o piaţă care se dezvoltă rapid, cu o populaţie de oameni deschişi în gândire, gata de schimbare - lucru pe care îl considerăm un aspect cheie în deschiderea către noi căi de tranzacţie. România este, de asemenea, unul dintre cei mai mari producători de cereale din Europa, deşi structura comerţului necesită optimizare pentru a putea oferi fermierilor din România acces mai bun la piaţă, şi este, aşadar, una dintre cele mai importante priorităţi ale afacerii noastre", spune Ida Boesen, co-fondator al Commoditrader. 

România are o pondere de 53,4% a terenurilor agricole din totalul teritoriului său şi, deşi deţine o treime din fermele din Uniunea Europeană, mult mai mult decât orice alt stat membru din UE, are doar 4% din totalul producţiei agricole din regiune, potrivit Eurostat, pe baza datelor din 2016. Exportul cu produse agricole în 2017, în UE, a fost 9% din totalul exporturilor din România şi 14,4% din ţările din afară UE.

Commoditrader.com va fi lansată în Europa de Est în următoarele luni, începând astăzi cu România.

Piaţa digitală Commoditrader.com este un startup danez şi are ca scop facilitarea tranzacţionării de cereale şi materii prime, într-un mediu transparent din punct de vedere al preţurilor şi un acces facil şi sigur pentru toţi jucătorii din agricultură.

Commoditrader susţine că doreşte să creeze o perspectivă de piaţă mai bună pentru cumpărători şi vânzători, oferindu-le posibilitatea să compare termeni şi preţuri disponibile în piaţă. Platforma este construită cu un algoritm de transport care calculează transportul rezervabil pe toate anunţurile, astfel încât utilizatorii pot face comparaţii între mai multe locaţii ale depozitelor şi pot obţine acces la noi cumpărători şi vânzători. 

Reprezentanţii platformei consideră că, astfel, se creează o transparenţă mai mare, o înţelegere mai bună a pieţei, dar şi putere de negociere crescută a fermierului, pe de o parte, şi un acces mai uşor la piaţă pentru crescătorii de animale, mori, producători de furaje şi case de comerţ, care cumpără cereale, porumb şi soia de la fermieri, pe de altă parte.

Commoditrader poate fi folosită gratuit, potrivit reprezentanţilor aplicaţiei.

Platforma este uşor de accesat, prin crearea unui profil de utilizator, care poate fi cumpărător, vânzător, sau ambele. După configurarea profilului, utilizatorul creează un anunţ cu scopul atragerii atenţiei altor cumpărători sau vânzători, iar toate preţurile sunt listate pe platformă, inclusiv costul transportului. Utilizatorul poate alege propriul său furnizor de transport, iar platforma va calcula toate costurile logistice incluse sau poate rezervă transportul de pe platformă. Dacă vânzătorul şi cumpărătorul se decid asupra tranzacţiei, ei pot intra într-un contract din cadrul platformei, toate informaţiile părţilor fiind disponibile înainte să intre în tranzacţie.

Commoditrader ApS este un start-up fintech danez, înfiinţat în 2018 de Julie Koch Fahler şi Ida Boesen şi un grup de fermieri danezi cu ferme în Danemarca, Lituania şi Rusia. Platforma Commoditrader.com s-a lansat în Danemarca în acest an, iar în prezent grupează în jur de 15% dintre fermierii danezi. În Danemarca, acest segment de 15% al fermierilor produce 40% din producţia de cereale a ţării, potrivit reprezentanţilor companiei. Lansând platforma de comerţ online www.commoditrader.com, compania îşi asumă misiunea de a sprijini comerţul transparent şi deschis şi să creeze conexiuni mai bune la nivel de ferme, folosind digitalizarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel