Data publicării:

România, președinție Consiliu Uniunea Europeană. Birchall, întâlnire cu ambasadoarea Finlandei

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a primit-o miercuri pe ambasadoarea Republicii Finlanda la Bucureşti, Paivi Pohjanheimo. Întrevederea vizează cooperarea dintre România şi Finlanda în perspectiva exercitării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către cele două state, în anul 2019, ca parte a aceluiaşi trio de Preşedinţii. 

În cadrul discuţiilor, ministrul delegat, Ana Birchall, a evocat întrevederea recentă avută cu omologul finlandez în marja reuniunii informale a Consiliului Afaceri Generale (La Valletta, 23 şi 24 ianuarie), ocazie cu care s-a convenit accelerarea ritmului cooperării în pregătirea exercitării trio-ului de Preşedinţii, atât pe aspectele de fond vizând elaborarea programului comun de Preşedinţii, cât şi pe elementele de calendar şi logistică, având în vedere evoluţiile politice majore la nivel UE pe durata mandatului trio-ului. 

Potrivit sursei citate, Ana Birchall a subliniat, în context, importanţa dialogului permanent între cele două state membre, inclusiv prin intermediul Ambasadei Republicii Finlandei la Bucureşti, în vederea avansării în direcţia asumării unor Preşedinţii de succes ale Consiliului UE. 

Pregătirea președinției

Ministrul delegat a reafirmat, totodată, interesul unei multiplicări a dialogului sectorial în raport cu pregătirea Preşedinţiei, menţionând în context o serie de dosare majore la nivel european pe care cele două Preşedinţii vor trebui să le gestioneze: finalizarea procesului de negociere privind procesul de ieşire a Marii Britanii din UE, negocierile vizând Cadrul Financiar Multianual post 2020, viitoarea Strategie de securitate internă a Uniunii, politica de migraţie la nivel UE, aspectele vizând consolidarea economică în perspectivă a UE, precum şi aspectele vizând vecinătatea estică a Uniunii. A evidenţiat importanţa formulării unor obiective clare şi coerente ale trio-ului de Preşedinţii în raport cu aceste dosare europene care să sprijine avansarea agendei europene. 

De asemenea, a avut loc un schimb de vederi privind priorităţile Preşedinţiei malteze a UE, context în care ministrul delegat Ana Birchall a afirmat sprijinul pentru susţinerea avansării dosarelor de interes major la nivel european, informează Agerpres.

[citește și]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel