Data publicării:

România, pe locul patru în lume şi pe primul loc în Europa la viteza conexiunilor la Internet

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
internet-speed
internet-speed

România ocupă poziţia a patra în lume şi primul loc în Europa după viteza medie a conexiunilor la internet, iar Constanţa este oraşul european cu cele mai bune performanţe, potrivit unui raport al companiei americane Akamai.

Astfel, cu o viteză medie a conexiunilor la internet de 7 Mbps în trimestrul al treilea al anului trecut, în urcare cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009, România este depăşită numai de Coreea de Sud (14 Mbps), Hong Kong (9,2 Mbps) şi Japonia (8,5 Mbps), potrivit raportului State of the Internet, citat de Mediafax.

În top 10 al ţărilor cu cea mai rapidă medie a vitezei conexiunilor pe net mai figurează cinci ţări europene, respectiv Olanda (locul 5 în lume, 6,3 Mbps), Letonia (locul 6, 6 Mbps), Cehia (locul 7, 5,4 Mbps), Elveţia (locul 8, 5,3 Mbps) şi Danemarca (locul 10, 5 Mbps).

Statele Unite sunt pe poziţia a 12-a în lume, cu o viteză medie de 5 Mbps.

Topul pe oraşe arată foarte diferit, Coreea de Sud şi Japonia dominând autoritar clasamentul primelor 100 de localităţi din lume cu cel puţin 50.000 de conexiuni la internet şi cele mai rapide viteze.

Astfel, primele 45 de poziţii sunt ocupate de oraşe din Coreea de Sud şi Japonia iar, dintre acestea, primele 11 locuri revin Coreei de Sud. Hong Kong se interpune pe 46, iar Japonia continuă că încă 29 de prezenţe sub această poziţie în topul care numără numai 100 de oraşe.

Constanţa, cu o viteză medie de 8,8 Mbps, este cel mai rapid oraş european pe internet, detronând localitatea suedeză Umea, unde numărul de conexiuni a coborât sub 50.000 în trimestrul al treilea al anului trecut, părăsind parametrii de relevanţă. Constanţa ocupă însă doar poziţia a 48-a în lume.

Al doilea oraş european din clasament este Asnieres, Franţa (locul 52, 8,5 Mbps).

România mai este prezentă în topul pe oraşe cu Timişoara (locul 70, 7,7 Mbps) şi Iaşi (locul 72, 7,5 Mbps).

În afară de România şi Franţa, numai Germania şi Olanda mai sunt reprezentate în clasamentul celor 100 de oraşe din lume cu cele mai mari viteze medii de conectare la internet în trimestrul trei al anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel