România merge la Campionatul Mondial. Spania, exclusă de Federaţia Internaţională de Rugby
Spania a fost exclusă de la Campionatul Mondial, iar România îi va lua locul.
Spania a fost descalificată de la Cupa Mondială de rugby de anul viitor din Franța, după ce a aliniat un jucător neeligibil în două meciuri din cadrul Rugby Europe Championship 2021-22, au anunțat joi federația spaniolă (FER) și World Rugby.
Descalificarea Spaniei înseamnă că România se califică automat, iar Portugalia merge la baraj pentru un loc la turneu, scrie Mediafax.
Spania își asigurase un loc la Cupa Mondială pentru prima dată din 1999 încoace, cu o victorie cu 33-28 în fața Portugaliei în martie, terminând pe locul al doilea în Rugby Europe Championship.
De ce a fost exclusă Spania
Era pentru a doua oară când se califica la Cupa Mondială, dar World Rugby, organismul care guvernează acest sport, a lansat o anchetă după o plângere depusă de România, care a ratat calificarea automată după ce a terminat imediat după Spania.
Potrivit unei surse apropiate FER, ancheta a constatat că data intrării în Spania de pe pașaportul lui Gavin van den Berg, care este de origine sud-africană, a fost falsificată pentru a respecta cerințele de eligibilitate.
Ulterior, joi, FER a declarat, după o întâlnire cu directorul general al Consiliului Național al Sportului din Spania (CSD), Albert Soler, că va depune vineri o plângere la Parchetul General pentru a solicita o anchetă privind o „presupusă falsificare a pașaportului", adăugând că Alcobendas Rugby face obiectul unei anchete.
Alcobendas a declarat pentru Reuters că „toți cei responsabili au părăsit clubul", inclusiv „membri ai personalului și un jucător".
Cu toate acestea, clubul a adăugat că jucătorul care a plecat nu este Van den Berg, care „a părăsit nepedepsit audierea World Rugby".
Alcobendas a mai spus că se așteaptă să facă o declarație după o conferință de presă programată de FER și CSD pentru vineri.
FER a amânat și finala Cupei Spaniei dintre El Salvador și Alcobendas, care trebuia să se joace duminică pe stadionul La Cartuja din Sevilla.
„O procedură disciplinară extraordinară a fost inițiată împotriva clubului de rugby Alcobendas din momentul în care s-a aflat că a existat o posibilă modificare a unui document oficial care îi acorda statutul de eligibilitate lui Gavin van den Berg, precum și a celor presupuși responsabili", a precizat FER într-un comunicat.
Potrivit federației, Alcobendas ar putea fi retrogradată, iar toate părțile implicate în presupusa falsificare ar putea fi acuzate penal.
Amendă de mii de dolari
World Rugby a amendat Spania cu 25.000 de lire sterline (31.080 de dolari) și i-a retras cinci puncte pentru fiecare dintre cele două meciuri în care a jucat Van den Berg, ceea ce a dus la ratarea calificării.
„Federația spaniolă de rugby (FER) continuă procedura disciplinară extraordinară inițiată la momentul respectiv și va convoca în scurt timp o conferință de presă pentru a oferi toate explicațiile care se impun", a precizat FER într-un comunicat.
Este pentru a doua oară când Spaniei i se refuză un loc la Cupa Mondială pentru că a aliniat jucători neeligibili. Înaintea turneului din 2019, a fost sancționată alături de România și Belgia pentru că a folosit în mod repetat jucători neeligibili în calificări.
Atunci, Spania i-a folosit pe Mathieu Belie și Bastien Fuster, care jucaseră amândoi pentru Franța Under-20, în opt meciuri de calificare, ceea ce a dus la o deducere de 40 de puncte și o amendă de 50.000 de lire sterline cu suspendare.
Din partea României, Federația Română de Rugby a comunicat că „a luat act de comunicatul oficial al World Rugby referitor la sancțiunile primite de Spania drept consecință a folosirii unui jucător ce nu îndeplinea condițiile de eligibilitate (sportivul sud-african Gavin van den Berg).”
„Momentan nu dorim să facem foarte multe comentarii referitor la decizia Comisiei Independente anunțată astăzi de World Rugby. În acest moment putem spune că România este calificată direct la Cupă Mondială din Franța 2023. Salutăm decizia Comisiei Independente și putem spune că s-a făcut dreptate. Până la noi vești vom coopera cu toate părțile implicate. Vom reveni cu amănunte către fani și către media în cel mai scurt timp”, a declarat președintele FRR, Alin Petrache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News