Data publicării:

România, lider în UE la numărul de stupi de albine; apicultorii români dețin aproape o cincime din totalul întregii Uniuni

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Economie
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

În anul 2020 în fermele din Uniunea Europeană erau 8,1 milioane de stupi de albine, iar aproape 18,5% dintre aceşti stupi erau în România, arată datele publicate vineri de Eurostat.  

Conform acestor date, la nivel naţional, România avea 1,5 milioane de stupi de albine în 2020, mai mult decât orice altă ţară membră UE. Pe locurile următoare se situează Italia şi Grecia, ambele cu aproximativ un milion de stupi de albine fiecare, Spania şi Bulgaria, cu aproximativ 900.000 de stupi de albine fiecare, şi Portugalia (700.000).

La nivel regional, cel mai mare număr de stupi de albine era în regiunea Extremadura din Spania (300.200), urmată de regiunea de Nord a Portugaliei (257.040) şi regiunea de Nord-Vest a României cu 250.510 stupi de albine.

Eurostat subliniază însă că aceasta nu este imaginea completă a numărului de stupi de albine din UE deoarece sunt luaţi în calcul doar stupii amplasaţi în ferme.

Aceasta în condiţiile în care în unele ţări, precum Germania, stupii de albine nu sunt consideraţi o parte a fermelor agricole. La data de 5 aprilie, Comisia Europeană a salutat iniţiativa cetăţenească europeană 'Salvaţi albinele şi fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos' şi a recunoscut importanţa sa, în special deoarece crizele interconectate legate de schimbările climatice, poluare şi pierderea biodiversităţii reprezintă provocări din ce în ce mai mari pentru agricultura şi securitatea alimentară a Europei.

Potrivit Executivului comunitar, succesul iniţiativei cetăţeneşti este un semn clar al sprijinului public larg pentru acţiuni în favoarea polenizatorilor, a biodiversităţii şi a agriculturii durabile.

În acest context, Comisia a solicitat Parlamentului European şi Consiliului să ajungă la acorduri rapide şi ambiţioase cu privire la propunerile legislative deja prezentate, care vor contribui la protejarea şi refacerea polenizatorilor în Europa şi la transpunerea în legislaţie a ambiţiilor cetăţenilor.

Ziua mondială a albinelor se sărbătoreşte, în fiecare an, la 20 mai, în scopul evidenţierii importanţei albinelor pentru umanitate şi necesităţii protejării acestora dar şi a altor polenizatoare.

Data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 - 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne, notează Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel