România în stare de urgență. InfoCons, scrisoare deschisă către statul român
Info Cons trage un semnal de alarmă autorităților, dar și cetățenilor după ce România a intrat în stare de urgență.
InfoCons trimite o scrisoare deschisa către: Guvernul României, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
”Având în vedere situația de criză prin care trecem InfoCons împreună cu Federația Asociaţiilor de Consumatori trage un semnal de alarmă cu privire la diferite aspecte, aspecte extrem de sensibile într-o perioadă grea pentru consumatorul și cetăţeanul român.
InfoCons trage un semnal de alarmă și avertizează consumatorul cât și autoritățile publice cu atribuții de control în domeniu pentru respectarea legislației și luarea de măsuri suplimentare pentru monitorizarea pieței.
Semnal de alarmă
Autoritățile publice cu atribuții de control să verifice în special la produsele agroalimentare ca ceea ce este menționat pe etichetă se regăsește real în produs și toate aceste informații să respecte normele în vigoare atât cele naționale cât și cele europene.
Solicităm autorităților publice de control ca pentru siguranța cetățeanului consumator, afectat în special în această perioadă, să se constituie în echipe să verifice, monitorizeze și să controleze toate produsele de pe piață pentru a nu pune suplimentar în pericol sănătatea cetățeanului consumator.
Atenționare pentru consumatori
Atenționăm toți consumatorii ca pentru păstrarea sănătății și a unei imunități necesare în special în această perioada să achiziționeze produse agroalimentare și farmaceutice doar din spaţii special amenajate și autorizate pentru comercializarea acestor produse, să verifice termenul de valabilitate și depozitare aferent produselor achiziționate, să solicite bonul fiscal pentru a avea un document justificativ la achiziționarea produselor atât celor agroalimentare cât și cele farmaceutice.
Consumatorii să fie atenți la transmiterea bacteriilor de pe ambalajele produselor achiziționate, aceştia trebuie sa elimine ambalajul înainte de introducerea alimentelor în frigider pentru prevenirea contaminării acestora.
Atenție la bancomate
Atenție la extragerea de numerar de la bancomate care în această perioadă se pot confrunta cu o fraudulare a consumatorilor.
Atenție la schimbul valutar, în această perioadă fiind mulți cetățeni străini care vin în România cât și cetățeni romani care dețin valută și în această perioadă doresc să efectueze schimbul valutar , să fie atenți la comisioanele aplicate de către casele de schimb valutar. Totodată să solicite documente justuficative aferente acestor tranzacții și să fie realizate doar în spatii autorizate.
InfoCons este alături de toți consumatorii oferind zilnic acestora sfaturile utile și informări despre diverse produse și servicii.
Totodată autoritățile cu atribuții de control în domeniu să monitorizeze modalitatea de depozitare a produselor agroalimentare conform legislației naționale si europene cât și în conformitate cu informațiile menționate pe etichetă, monitorizarea produselor agroalimentare care să respecte informațiile de pe eticheta (ceea ce este menționat pe eticheta să existe și real în produs ).
Atenție la dezinfectanți contrafăcuți
Monitorizarea pieței pentru produsele tip dezinfectați pentru igiena umană, care pot fi contrafăcute având în vedere criza creată pentru achiziționarea acestor produse.
De asemenea suplimentele alimentare sunt unele dintre cele mai achiziționate tipuri de produse în această perioada, care pot fi contrafăcute, acestea trebuie verificate pentru respectarea conformităţii ca ceea ce este scris pe etichetă să fie şi în produs cât şi autorizarea acestora ca şi suplimente alimentare de către instituţiile abilitate”, se arată într-un comunicat de presă.
Atenție la ce cumpărați
"Inainte de a ne gândi la noi ca și la consumatori, să nu uitam că vorbim despre oameni, despre noi, copiii nostri, despre părinții nostri și depinde de noi să luăm atitudine și să fim uniți, să fim informați, să fim atenți, să fim cu o9atitudine și pentru asta InfoCons este alături de fiecare român, de fiecare om. Sa fim atenți ce cumpărăm, ce consumăm, în ce cantități și să nu transformăm aceasta perioada de urgenta, într-o perioadă de ingerare agresivă de prea multe E-uri. Să nu uităm! Orice substanță, într-o cantitate este aliment, în alta medicament și în alta otravă. Produsele din comerțul autorizat sunt în limitele de cantități reglementate și autorizate, dar când cumulăm mai multe produse care conțin cam aceleasi substanțe, se poate depăși doza. Atenție! Mai ales pentru copii și vârstnici, să citim de două ori mai mult etichetele în această perioadă”, susține Sorin Mierlea – Preşedinte InfoCons.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News