România, în pragul unui cutremur major. Vezi cine trage semnalul
Cele peste 80 de cutremure din ultima perioadă, care au zguduit satul Izvoarele din Galați, ar prevesti un cutremur de mare amploare care ar avea loc în România. Potrivit specialiștilor, cutremurele s-ar datora unor falii care s-au reactivat. Totuși, după clarvăzătparea Doina Ionel, România va fi zguduită de un seism major de peste 7 grade care s-ar putea produce până la sfârşitul iernii.
"Saptamana trecuta, joi, am primit informatii. Cutremurul va fi mare, va avea in jur de 7, 8 si se va intampla in perioada urmatoare, fie pana la sfarsitul anului, fie pana in primavara. Oricum, va fi iarna, intre orele 3 si 5 dimineata. Am vazut clar. E foarte aproape, il simt cu corpul. Punctele critice vor fi Vrancea, Galati, Buzau si Bucuresti. Unda se duce apoi la deal, spre Moldova si va ajunge pana in Ucraina", a marturisit Doina Ionel pentru click.ro.
Vor fi foarte multe victime. Blocuri intregi din centrul Capitalei vor cadea. Va fi un dezastru. Nu spun asta ca sa sperii lumea, ci ca sa o previn. Vestul tarii va fi protejat."
Clarvazatoarea a mai prezis cutremurul devastator din 19 mai 2012 din nord-estul Italiei, seisemele din Noua Zeelenda, divortul Andreei Marin de Stefan Banica jr., marile proteste de strada din Piata Universitatii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News