Data publicării:

România, din nou pe primul loc la rata inflației în UE

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
alimente super market
alimente super market

România a avut în februarie cea mai mare creştere anualizată a preţurilor de consum din Uniunea Europeană (UE), de 7,6%, inflaţia medie la nivel comunitar fiind de 2,8%, potrivit datelor Eurostat.

Inflaţia anualizată din România s-a accelerat în februarie, de la 7% în ianuarie, de asemenea cea mai ridicată între statele comunitare. La nivelul UE, inflaţia a stagnat în februarie, informează Mediafax. Cele mai mari creşteri ale preţurilor de consum au avut loc în România, urmată de Estonia (5,5%) şi Bulgaria (4,6%), în timp ce la polul opus s-au situat Irlanda (0,9%), Suedia (1,2%) şi Franţa (1,8%).

În zona euro, inflaţia anualizată a fost de 2,4% în februarie, în urcare de la 2,3% în ianuarie.

Institutul Naţional de Statistică a anunţat, în martie, că inflaţia anuală din România a urcat de la 6,99% în ianuarie la 7,6% în februarie, după ce rata lunară s-a situat la 0,77% ca urmare a scumpirii alimentelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel