”Zilele trecute a avut loc un eveniment foarte puțin mediatizat în țara noastră. Este vorba despre întâlnirea de la Beijing, la care au participat 29 de șefi de state, la care s-a lansat proiectul „Belt and Road", o formă de cooperare care pleacă de la vechiul Drum al Mătăsii care lega, la începutul Evului Mediu, Europa de China. Proiectul nu este nou, ideea fiind lansată în urmă cu mai mulți ani, dar China, inițiatoarea și principala finanțatoare, a ținut să pregătească în amănunt planurile și obiectivele. Proiectul va aloca circa 900 de miliarde de dolari numai pentru infrastructură, urmând să pornească din China, să străbată Asia Centrală, Turcia și să ajungă, la final, în Balcani.” atrage atenția europarlamentarul Laurențiu Rebega.
”Unde este România față de acest proiect?”
El adaugă că ”Președintele Xi Jinping a condus lucrările la care au participat, printre alții, președinții Rusiei și Turciei, Vladimir Putin și Recep Erdogan. Președintele chinez a afirmat că acest proiect trebuie să aducă pace și cooperare, având „potențialul de a ridica nivelul de trai pentru 70% din populația lumii". De asemenea, poate surprinzător, președintele Xi a cerut liderilor mondiali să îmbrățișeze globalizarea și să respingă protecționismul. Unde este România față de acest proiect? Nu cred că susținerea proiectului european este incompatibilă cu urmărirea unor oportunități în alte părți ale lumii. România a avut relații excelente cu China și se bucură, încă, la Beijing, de simpatie și interes.”
[citeste si]
Vicepreședintele Grupului Europa Națiunilor și Libertății a adăugat că ”Autoritățile de la București ignoră faptul că prima condiție pentru a exista pe harta lumii este să participe activ la cât mai multe întâlniri de cooperare internațională. România ar fi putut, din perspectiva relațiilor istorice cu China, să-și construiască un formidabil rol de interfață între Uniunea Europeană și gigantul asiatic.”
Congresul Economic European din Polonia: Unde e România?
”Hai să spunem că nu ne place să discutăm cu China! Dar nu suntem în stare să discutăm nici cu vecinii noștri europeni! Tot zilele trecute, în Polonia, a avut loc Congresul Economic European, un eveniment la care țara gazdă s-a înfățișat ca un veritabil lider regional, prezentând proiecte de infrastructură cărora li s-au alăturat Ungaria, Slovacia, Lituania, Bulgaria și Grecia. Față de interesul manifestat de autoritățile din aceste țări, să arătăm că din țara noastră a participat o singură persoană, profesorul Peiu, care a mers, probabil, din proprie inițiativă.”
”Pentru România, o știre importantă este că premierul Grindeanu merge la pescuit cu președintele Camerei Deputaților”
”Așa cum spuneam, în țara noastră nu s-a auzit decât vag despre aceste evenimente. Pentru România, o știre importantă este că premierul Grindeanu merge la pescuit cu președintele Camerei Deputaților. Or fi prins ceva? Și dacă au prins, noi, cetățenii, cu ce ne alegem din asta? România rămâne tot mai în urmă, într-o cursă în care toate țările se luptă pentru a avea cât mai multe oportunități de dezvoltare. Noi continuăm să credem, naivi și leneși, că Bruxellesul sau Berlinul ne vor trimite bunăstare la pachet fără ca noi să facem nimic, doar în virtutea obedienței pe care o manifestăm.” a conchis europarlamentarul.
O poziția asemănătoare a avut și fostul premier Victor Ponta, care i-a criticat pentru absență pe președintele Klaus Iohannis și premierul Sorin Grindeanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva