România, ADERARE la moneda euro. BNR, poziție oficială
Din perspectiva politicii monetare nu există altă opțiune pentru România decât aderarea la zona euro, iar problema este când și cum, a declarat, miercuri, Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), la forumul "România 10 ani în UE. Progrese, perspective de dezvoltare, provocări".
"Doresc să exprim cu claritate punctul de vedere al Băncii Naționale cu privire la aderarea României la zona euro. Din perspectiva politicii monetare nu există altă opțiune pentru România decât aderarea la zona euro. Putem discuta cum și când, dar nu cu scopul de a amâna sine die, ci din dorința de a face o trecere lină atunci când economia va fi suficient de competitivă și de pregătită", a spus Liviu Voinea.
Acesta a relatat o discuție avută cu uu agent de pază de la o farmacie care l-a întrebat dacă prin trecerea la euro salariul lui va scădea. Voinea i-a explicat că prin trecerea la euro salariul lui nu va scădea pentru că moneda locală, leul, va dispărea, iar în acest fel salariul lui poate să scadă doar față de alte valute.
"Iată că oamenii sunt preocupați de aspectul trecerii la euro și că este util să explicăm în ce constă acesta în cele mai mici detalii. Nu este prima oară când sunt întrebat lucruri concrete despre trecerea la euro. De exemplu, am un văr în Drobeta-Turnu Severin, pensionar și el și soția, care era preocupat de faptul că pensia soției sale, de 900 de lei, ar urma să se transforme în două bancnote de 100 de euro. Deși având aceeași valoare, impactul psihologic de a vedea că după o muncă de o viață primești două hârtii nu trebuie subestimat. Și aceste două exemple din viața reală vorbesc despre faptul că trecerea la euro nu înseamnă o simplă schimbare de bancnote sau de monede. Este un proces complex, cu implicațiile dintre cele mai diverse și profunde și fără îndoială nu poate fi declanșat decât de o decizie politică bazată pe un larg consens în societate", a spus Liviu Voinea, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News