România a atras mai mulți turiști în primele două luni
Sosirile şi înnoptările în structuri turistice au crescut în primele două luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 7,7%, respectiv 3,8%, a anunţat, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, sosirile au însumat 772.100, iar înnoptările 1,5 milioane.
"Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.I-29.II.2012 79,1% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 20,9% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din perioada 1.I-28.II.2011. Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 76,5% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 8,4% faţă de perioada 1.I-28.II.2011", se arată într-un comunicat al INS.
Înnoptările turiştilor români au avut o pondere de 78,7%.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în intervalul analizat a fost de 16,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,5 puncte faţă de primele două luni din 2011. Indici mai mari au fost înregistrate la hoteluri (19,6%) şi sate de vacanţă (12,8%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 857.900, în scădere cu 2,3% comparativ cu ianuarie-februarie 2011. Majoritatea vizitatorilor străini au provenit din ţări europene (95,5%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 61,3% din totalul sosirilor vizitatorilor străini. Dintre statele UE cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (35,8%), Bulgaria (21,7%), Italia (7,8%), Germania (7,6%) şi Austria (4,6%).
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada analizată de 1,46 milioane, în scădere cu 4,4%. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 73,2% din numărul total de plecări.
În luna februarie sosirile înregistrate în structurile turistice au însumat 366.100, în scădere cu 0,2% faţă de cele din februarie 2011, iar înnoptările 691.800.
Sosirile turiştilor români au avut o pondere de 78,6%, similară cu cea din februarie 2011, iar indicele de utilizare netă a locurilor de cazare s-a plasat la 15,7%, în scădere cu 3,4 puncte faţă de aceeaşi lună a anului precedent.
Sosirile vizitatorilor străini în România la punctele de frontieră au fost în februarie de 376.700, în scădere cu 8,4% faţă de februarie 2011. Plecările românilor în străinătate, înregistrate de asemenea la punctele de frontieră, au însumat 611.200, în scădere cu 9,7%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News