Eugen Teodorovici, ministrul al Finanţelor în guvernarea PSD, a participat la o dezbatere organizată, în sistem de videoconferinţă, pe tema supraviețuirii operatorilor economici din Delta Dunării în contextul crizei generate de coronavirus, atrăgând atenţia asupra faptului că, urmare a deciziilor luate la nivel european privind finanţele, România are o şansă uriaşă în ceea ce priveşte alocarea de fonduri către proiecte importante pentru ţară.
"Aveţi în vedere că acum nu mai există reguli. Nu mai cereţi condiţii mai uşoare. Cereţi fără condiţii. Închipuiţi-vă că în România, cum este ea, se pot băga aici zeci de miliarde de euro, pentru că nu mai avem o regulă de deficit. Adică poţi să cheltui în economie cât vrea Guvernul, dacă este un Guvern care vrea şi îşi asumă. Înţelegeţi ce vă spun. E fantastic, e o situaţie istorică!", a declarat, în cadrul dezbaterii, Eugen Teodorovici.
Cine a participat la eveniment
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării reunește cei mai importanți operatori turistici din Delta Dunării, asociații profesionale și reprezentați ai administrației publice locale, scopul AMDTDD fiind dezvoltarea durabilă și promovarea turismului în Delta Dunării și în Dobrogea de Nord.
La inițiativa Consiliului Director al AMDTDD, în zilele de 21 și 22 martie 2020, s-a reunit AGA a AMDTDD în regim de urgență, online, alături de fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, Cătălin Balaban, președintele Asociației de Pescari Golovița, Daniel Ilușcă, președintele Asociației Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Dragoș Cătălinoiu-Gociman, vicepreședintele Asociației Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Dragoș Simion, reprezentantul transportatorilor și operatori economici din industria ospitalității și activități asociate, pentru a dezbate situația turismului în Delta Dunării și pentru a încerca găsirea unor soluții rapide, soluții ce urmează a fi propuse autorităților.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”