Român, implicat în mafia permiselor din Italia. Pentru 3.000 de euro aveai carnetul garantat
Autoritațile au demarat o anchetă, după ce agenții de la Poliția Locală din Milano au descoperit că la o școală de șoferi din localitate examenele teoretice pentru obținerea permisului de conducere erau trucate.
Cele cinci persoane cercetate, printre care și un cetățean român, sunt acuzate că primeau între 3.000 și 4.000 de euro de la cei care urmăreau să obțină permisul de conducere fără a se pregăti.
Potrivit publicației Corriere della Sera, gruparea infracțională activa în cadrul școlii de șoferi "Autonoleggio Elio" din Milano, însă ramificațiile ar putea fi mult mai mari. Cercetările au arătat că, prin intermediul unor dispozitive ascunse sub hainele cursanților care urmau să susțină examenul, membrii grupării ofereau răspunsurile la întrebările grilă pe care le primeau candidații în timpul examenului.
Citeşte mai multe pe Ştiri Diaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News