Data publicării:

Roland Garros. Simona Halep, reacție după finalul meciului de azi

Autor: Dan Carp | Categorie: Sport
WhatsApp
Roland Garros 2019 Simona Halep - Ajla Tomljanovic | Rezultat în primul tur
Roland Garros 2019 Simona Halep - Ajla Tomljanovic | Rezultat în primul tur

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, a declarat că se aştepta la "un meci mai dificil în faţa ucrainencei Lesia Ţurenko, pe care a învins-o sâmbătă în două seturi, 6-2, 6-1, după doar 55 minute de joc, calificându-se în optimile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, informează presa franceză.

"Ca să fiu sinceră, mă aşteptam la un meci mai dificil. Atunci când joc împotriva ei, deseori îmi este greu. În cel de-al doilea set, ea şi-a schimbat strategia, a lovit puternic şi a vrut să termine rapid punctele, din acest motiv a ratat atât de mult (32 de greşeli directe)", a declarat Halep la conferinţa de presă.

"Mi-am pus în minte că trebuie să rămân solidă, să fiu mai agresivă şi să rămân mai aproape de linia de fund, ceea ce am şi făcut, iar atunci când am ocazia să deschid mai mult terenul. Am reuşit un meci bun, am jucat mai bine decât în tururile precedente şi m-am simţit mai bine", a mai spus reprezentanta ţării noastre, care şi-a asigurat un cec de 243.000 euro şi 240 de puncte WTA în urma acestei victorii.

Simona Halep continuă, astfel, cursa de apărare a trofeului cucerit anul trecut la Paris, urmând să o înfrunte în optimi pe marea speranţă a tenisului polonez, Iga Swiatek. care care a împlinit vineri 18 ani. Aceasta a învins-o în trei seturi, 0-6, 6-3, 6-3, pe portoricana Monica Puig, campioana olimpică en titre.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel