Roberta Anastase despre reprezentanţa Ţinutului Secuiesc: Nu există această structură
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat, referindu-se la reprezentanţa Ţinutului Secuiesc la Bruxelles, că "această structură nu există" şi că pe lângă instituţiile europene există sute de ONG-uri care nu au nicio relevanţă în documentele oficiale ale Uniunii Europene.
Roberta Anastase a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că, în calitate de fost europarlamentar, cunoaşte faptul că în jurul Parlamentului European, dar şi al altor instituţii ale Uniunii Europene există sute de ONG-uri, însă acestea nu au relevanţă în documentele oficiale ale acestor instituţii, informează Mediafax. "ONG-urile care sunt în jurul Parlamentului European nu au niciun fel de relevanţă într-un raport oficial al Parlamentului European sau al altor instituţii europene. Raportarea instituţiilor europene în calitate oficială cu reprezentanţii administraţiei locale se referă la acele unităţi administrativ-teritoriale legale şi în cazul nostru ne referim la judeţe, la municipii şi la oraşe", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
Roberta Anastase a catalogat evenimentele legate de deschiderea unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles drept o "situaţie nefericită". Întrebată dacă ar fi dispusă să se întâlnească cu reprezentanţii Biroului în cazul în care ar primi o invitaţie în acest sens, Roberta Anastase a răspuns că această structură "nu există" şi că este dispusă să aibă discuţii doar cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale. "Sunt dispusă să mă întâlnesc cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale, cu preşedinţi de Consilii Judeţene, cu primari, cu parlamentari. Nu există această structură. Din punct de vedere juridic, relaţionarea se face numai cu unităţile administrativ-teritoriale. În rest, că vor să facă un ONG nu ştiu ce lideri politici sau nu, e problema lor", a mai afirmat Anastase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News