Roberta Anastase, colindată de gabori
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Roberta-Anastase

Roberta Anastase pare să fi uitat de grijile procuraturii, după ce PSD şi PNL i-au făcut plângere penală pentru fraudarea Legii pensiilor. Miercuri, preşedinta Camerei Deputaţilor a participat la un Mic dejun cu rugăciune, după modelul american, organizat de deputaţii cu înclinaţii religioase, care nu s-au sinchisit prea tare de încălcare poruncii "Să nu furi", fie şi la vot. Miercuri, Roberta s-a întâlnit cu un grup de colindători romi care i-au cântat "Ţigan de mă numeşti / Tu ştii că mă jigneşti", făcând trimitere la proiectul de lege a lui Silviu Prigoană. Anastase şi deputaţii PDL Mircea Toader, Ioan Oltean şi Dumitru Pardău au ascultat urări de sărbători. Roberta Anastase a primit un săculeţ denumit "Chitul omului de zăpadă", care conţinea accesorii pentru omul de zăpadă realizate de meşteşugari tradiţionali romi, adică mătura din nuiele realizată de împletitori din Băbeni, în loc de căciulă o găleată de tablă făcută de gabori din Caracal şi Târgu Mureş, dar şi ochii, nas, gură şi nasturi pentru omul de zăpadă realizate din lemn de o comunitate de rudari din Periş. Roberta Anastse a promis să facă un om de zăpadă împreună cu ziariştii, "când vine prima zăpadă".

Atât Anastase, cât şi liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, au evitat să precizeze dacă vor susţine proiectul de lege iniţiat de colegul lor de partid Silviu Prigoană privind schimbarea denumirii de rom în ţigan. "Legea e deocamdată la Senat, vedem în momentul în care vine la Camera Deputaţilor", a spus Anastase.

Prigoană motivează necesitatea unei astfel de legi prin faptul că termenul '"rom" generează confuzie pe plan internaţional.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel