Data publicării:
Procurorii din dosarul Tăriceanu, chemați în Parlament? Cazanciuc, momentul decisiv
Procurorii DNA vor fi invitați la Comisia Juridică să vină să suțină cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu.
Senatorul PSD, și membru în Comisia Juridică Robert Cazanciuc a spus că procurorii ar trebui să vină să lămurească anumite chestiuni în legătură cu cererea de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu.
"Când a fost audiat domnul Tăriceanu și au fost studiate toate materialele avocatului au fost anumite chestiuni de clarificat din partea membrilor comisiei Juridice și din partea colegilor din Senat, care de asemenea au studiat dosarul. În acest context s-a pus problema dacă nu ar fi utilă cauzei ca cei care au făcut sesizarea, adică Parchetul, să fie invitat să susțină această sesizare cu întrebările care au rezultat din dezbaterile de până acum. Colegii au invocat cel puțin două decizii ale Curții Constituționale una care spune că suntem titulari, ceea ce știam și noi, și avem toată libertatea de a decide într-un fel sau altul, dar asta nu înseamnă că nu putem să invităm pe cineva ca să clarifice anumite chestiuni dacă este apreciat ca fiind utilă cauzei. De asemenea este o altă decizie care vorbește despre cooperarea loială dintre puteri, și sub umbrela acestei decizii dacă nu am putea de asemenea să invităm Parchetul să susțină această cerere și să răspundă în cadrul unei discuții la diversele întrebări din partea colegilor din Comisia Juridică care au de lămurit anumite chestiuni. Săptămâna viitoare va fi din nou pe ordinea de zi această chestiune să vedem dacă invităm sau nu, pentru că nu am vrea să pară o chestiune de politizare... Adică doar invitarea Parchetului nu trebuie privită ca pe o acțiune politică ci pur și simplu o acțiune de susținere a unei cereri. Cineva care face o cerere, indiferent de natura ei, este firesc să vină să o susțină", a spus senatorul PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News