RISC major pentru pensionari. Ce se întâmplă dacă ai bani la bancă
Pensionarii cu pensie mai mică de 700 lei, dar care depun bani la bancă, pierd drepturile compensării mai mari a medicamentelor. Se compensează, dar ca și cum ai avea pensie peste 700 lei.
Dacă ai pensia sub 700 lei, pentru ca să ți se aplice compensarea mai mare, e obligatoriu să nu ai niciun alt venit în afara pensiei. Asta știai. Semnezi că n-ai alte venituri, dai declarații la cabinet, alea alea. Ce nu știi. Că, prin "alt venit în afara pensiei" se înțelege și dobânda la banii pe care, poate, îi ai în bancă, sau la CEC, scrie pe blogul personal medicul Otilia Țigănaș.
"Dacă ai pensie sub 700 și nevoie de medicamente, orice depunere de bani în bănci te scoate din drepturi! Ai 500 pensie, și ai economisit timp de zece ani 1000 lei pentru înmormântare și i-ai depus la bancă? Gata. Pierzi dreptul compensării privilegiate", precizează suesa citată.
Precizarea medicului vine după ce "Curtea de Conturi a controlat Casa de Asigurări Arad la acest capitol, iar Casa pe noi, medicii de familie, imputându-se rețete compensate în anul 2015 pensionarilor care au semnat că n-au venituri, dar s-a dovedit că au avut bani la bancă/CEC și au încasat dobânda".
[citeste si]
"AȘADAR, ATENȚIE!!! Anunță-ți medicul de familie că ai dobânzi din bani la bancă, altminteri peste 2-3 ani plătești DIFERENȚELE LA COMPENSAREA GREȘITĂ.
Totul pleacă de la O SINGURĂ formulare nefericita în lege. Veche. N-are nimic comun cu PSD-ul/ guvernul Grindeanu, nici nu mai știu cu ce guvern are. ( Asta ca să nu căutăm vinovați, acolo unde nu-s.) Care formulare, reformulată corect, ar ușura nebuloasa a milioane de pacienți, medici de familie, fiscaliști și angajați ai CAS-urilor.
Eu, categoric aș ști să formulez corect fraza aia, fiindcă știu exact unde scârțâie. Tre să-i zici în loc de „venituri exclusiv din pensie", „venituri din pensii, sau pensii cumulate cu alte venituri" și ai clarificat. Sau na, măcar ai anulat o aberație. Fiindcă nu-i normal ca, dacă ai pensie sub 700, să fii obligat să-ți ții „marile" economii doar sub saltea, sau în dulap sub maieuri", mai scrie medicul Otilia Țigănaș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News