Data publicării:

Rîmbu: Schimbarea mentalităţilor şi respectul pentru personalul medical şi pacient fac funcţional şi performant sistemul de sănătate

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, miercuri, la inaugurarea Ambulatoriului Integrat de Specialitate din cadrul unităţii medicale că, pe lângă clădiri şi echipamente, cea ai importantă investiţie în sănătate o reprezintă resursa umană, care poate schimba percepţia privind îngrijirea medicală în spitalele publice, scrie Agerpres.

În sănătate, investiţiile nu înseamnă doar clădiri şi echipamente. Poate cea mai importantă investiţie o reprezintă resursa umană, iar aici, la Spitalul Judeţean de Urgenţă, am investit şi vom dezvolta încontinuu resursa umană. Avem medici, oameni tineri, unii dintre ei şefi de secţii, oameni care doresc să schimbe percepţia asupra îngrijirii oferite în spitalele publice. Avem asistenţi medicali dedicaţi (...) Respectul nostru este atât pentru pacienţii noştri, cât şi pentru personalul nostru (...) Le-am oferit condiţii astfel încât să lucreze şi să facă performanţă aici, a spus Rîmbu.

El a subliniat că un sistem funcţional presupune ca personalul medical şi pacientul să fie în centrul sistemului de sănătate, iar asta presupune schimbarea unor mentalităţi, ceea ce la la SJU Suceava s-a reuşit.

Drumul nu a fost uşor. (...) Am încercat şi cu mândrie spun că am reuşit în mare măsură să schimbăm mentalităţi. Respectul meu pentru personalul medical şi pentru pacienţi a însemnat să asigur infrastructură, echipamente, dar şi un cadru de muncă competitiv pentru a asigura servicii de sănătate de înaltă calitate (...) Îmi asum că aici, SJU Suceava, avem şi multe proceduri şi regulamente. Filozofia mea, tot timpul, a fost că spitalul trebuie să fie un loc sigur şi în care fiecare trebuie să ştie exact ce are de făcut, iar noi, ca management, să putem evalua pentru a progresa. Atât pacientul, cât şi personalul medical trebuie să fie în centrul sistemului de sănătate, iar pentru aceasta trebuie să existe un sistem funcţional. Aici la Suceava sper că am reuşit să oferim o normalitate, nimic mai mult, a spus Rîmbu.

La Suceava, a fost inaugurat, miercuri, în prezenţa preşedintelui României Klaus Iohannis, Ambulatoriul Integrat de Specialitate, investiţie în valoare de peste 7 milioane de euro, realizată în zece luni.

Ambulatoriul are o suprafaţă de 4.100 de metri pătraţi, cu 23 de cabinete medicale ce includ majoritatea specialităţilor, intregrând la parterul clădirii o zonă dedicată Pediatriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel