Data publicării:

Ridicare restricții în Marea Britanie. Boris Johnson îndeamnă la precauţie

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Boris Johnson îndeamnă la precauţie în ajunul ridicării majorităţii restricţiilor anti-COVID-19, asta în condițiile în care mai mulți experți au anunțat că acest lucru poate fi un ''dezastru mondial''.

Premierul britanic Boris Johnson i-a îndemnat duminică pe britanici să fie precauţi şi să se autoizoleze atunci când li se spune, într-un mesaj video lansat în ajunul ridicării majorităţii restricţiilor anti-COVID-19 în Anglia, relatează Reuters, scrie Agerpres. 

"Vă rog, vă rog, vă rog, fiţi precauţi", a cerut Johnson în înregistrarea video postată pe Twitter.

Invitație pentru britanici

El i-a invitat pe britanici să facă "următorul pas" cu "toată prudenţa necesară şi respect pentru ceilalţi" şi ţinând cont de "riscurile pe care continuă să le reprezinte această boală".

Şeful executivului i-a încurajat de asemenea pe conaţionalii săi să-şi facă şi "a doua injecţie" (doză de vaccin, n.red) atunci când li se solicită acest lucru.

Poate fi un dezastru mondial, avertizează experţi

Strategia guvernului britanic de a ridica pe 19 iulie majoritatea restricţiilor antiepidemice, în plin nou val de COVID-19 provocat de varianta Delta a coronavirusului, poate rezulta într-un dezastru cu consecinţe grave pentru întreaga lume, avertizează mai mulţi cercetători reuniţi vineri la o întâlnire de urgenţă online, relatează agenţia EFE, mai scrie Agerpres. 

Premierul britanic Boris Johnson refuză să amâne din nou eliminarea restricţiilor, el susţinând că, în pofida creşterii rapide a cazurilor de COVID-19, vaccinarea masivă din Marea Britanie a rupt în mare măsură corelaţia dintre infecţii, de o parte, şi formele grave de boală şi decese, de cealaltă parte. Johnson mai crede că vara este momentul ideal pentru relaxarea restricţiilor, întrucât şcolile sunt goale şi viaţa socială se desfăşoară mai mult în aer liber.

Însă experţii sanitari resping aceste argumente, estimând că nu este oportună o asemenea relaxare în condiţiile în care virusul se transmite intens şi există încă o parte importantă a populaţiei care nu este vaccinată anti-COVID-19.

Va accelera transmiterea virusului



Sfârşitul restricţiilor va accelera transmiterea virusului şi va face din Marea Britanie un teren fertil apariţiei altor noi mutaţii ale coronavirusului, cum de altfel s-a întâmplat anul trecut prin apariţia variantei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2, redenumită între timp varianta Alpha, avertizează Christina Pagel, membră a SAGE, un grup independent de experţi sanitari care consiliază guvernul de la Londra.

Orice variantă care va deveni dominantă în Marea Britanie se va răspândi în întreaga lume, a mai semnalat Christina Pagel, subliniind că la acest capitol politicile britanice afectează de asemenea celelalte ţări, Marea Britanie fiind o ţară cu profil global ce are legături economice şi sociale intense cu toate regiunile lumii.

Au semnat o scrisoare publică 



Peste 1.200 de cercetători internaţionali au semnat o scrisoare publicată de revista The Lancet, în care subliniază că strategia imprudentă de relaxare aplicată de guvernul britanic este un experiment periculos şi lipsit de etică desfăşurat în plin val epidemic, chiar dacă mai mult de două treimi din populaţia adultă a Marii Britanii este vaccinată cu schema completă anti-COVID-19.

Şi principalul responsabil sanitar al guvernului de la Londra, Chris Whitty, crede că încă nu este momentul oportun pentru eliminarea restricţiilor, întrucât criza sanitară ar putea reveni pe măsură ce infecţiile cresc, iar rata de reproducere supraunitară indică o transmitere comunitară intensă.

Noile cazuri de COVID-19 se menţin pe o tendinţă ascendentă în Marea Britanie. Vineri au fost confirmate 51.870 de noi cazuri, faţă de 48.553 joi, cel mai mare număr de îmbolnăviri după 15 ianuarie, şi 49 de noi decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel