Rezultatele referendumului din regiunea Zaporijjia vor fi anunţate pe 28 septembrie
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels
Rezultatele finale ale referendumului organizat (de Rusia - n.r.) în regiunea Zaporijjia (din Ucraina - n.r.) privind aderarea la Rusia, ca subiect al federaţiei, vor fi cunoscute deja în dimineaţa zilei de 28 septembrie - a declarat şeful administraţiei regionale ruseşti, Evgheni Baliţki, la postul rus de televiziune Pervîi Kanal, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.

Potrivit acestuia, primele rezultate ale votului pot fi anunţate încă din seara zilei de marţi, 27 septembrie. După cum a menţionat Baliţki, comisiile electorale sunt pregătite să ofere rezultatul într-un timp destul de scurt. "Cred că le vom primi în cursul serii, dar, cel mai probabil, rezultatul final va fi anunţat mâine, miercuri, la ora 9:00. Nimeni nu va pleca de la muncă până nu terminăm" - a dat el asigurări.

După cum a remarcat politicianul rus, prezenţa la referendum începând din 26 septembrie a fost de 66,43%, recunoscută ca fiind deja mare. "Acum toate secţiile sunt deschise, funcţionează până la ora 16:00. Aproximativ între 16:15-16:20 va fi anunţată prezenţa la vot pentru astăzi" - a adăugat Baliţki.

Liderul autoproclamatei republici populare Doneţk, Denis Puşilin, şi-a exprimat convingerea că Donbasul se va alătura în curând Rusiei, notează Rador.

Dmitri Medvedev ameninţă: Noile regiuni ucrainene anexate ar putea fi apărate cu arme nucleare strategice

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat săptămâna trecută că toate armele din arsenalul Moscovei, inclusiv armele nucleare strategice, ar putea fi folosite pentru a apăra teritoriile încorporate de Rusia de la Ucraina, relatează Reuters. 

Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a declarat că referendumurile organizate de responsabili proruşi numiţi de Moscova şi autorităţile separatiste în mari zone ale teritoriului ucrainean ocupat de ruşi vor avea loc şi că 'nu există cale de întoarcere'.

'Republicile din Donbas (Doneţk şi Lugansk) şi alte teritorii vor fi primite în Rusia', a spus el. Medvedev a declarat că apărarea tuturor teritoriilor va fi consolidată semnificativ de către forţele armate ruse, adăugând: 'Rusia a anunţat că nu doar capacităţile mobilizate, ci şi orice arme ruseşti, inclusiv arme nucleare strategice şi arme bazate pe noi principii, ar putea fi folosite pentru o astfel de protecţie'.

Referendumurile care urmează să aiba loc începând de vineri în teritorii aflate sub controlul ruşilor în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie din Ucraina, precum şi într-o zonă a regiunii Nikolaev (Mikolaiv) se aşteaptă în mare măsură să producă rezultate care să susţină în mod covârşitor aderarea la Rusia. Aceste referendumuri, organizate la repezeală în decurs de câteva zile, sub ocupaţie militară, au fost calificate deja false de către Ucraina şi aliaţii săi occidentali.

Dacă vor fi admise în componenţa Federaţiei Ruse, teritoriile ucrainene ocupate - unde contraofensiva ucraineană s-a accelerat în ultimele săptămâni - vor avea dreptul, conform doctrinei nucleare a Moscovei, să intre sub umbrela nucleară rusă.

Moscova nu controlează integral niciuna dintre cele patru regiuni pe care se aşteaptă să încerce să le anexeze; regiunile Doneţk şi Zaporojojie sunt ocupate de armata rusă în proporţie de numai aproximativ 60% şi respectiv 66% .

Medvedev a făcut cu regularitate în ultimele luni declaraţii agresive la adresa Occidentului şi a Ucrainei, ceea ce subliniază trecerea sa de la un liberalism aparent de sorginte occidentală pe când a fost preşedinte în 2008-2012 la un 'uliu geopolitic' strident, notează Reuters, scrie Agerpres.

Lavrov, primele declarații despre referendumurile din Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie, privind alipirea la Rusia

Serghei Lavrov a vorbit despre referendumurile din Lugansk, Donețk, Herson și Zaporojie.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că inițiativa de a organiza referendumuri în regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, privind aderarea la Rusia vorbește despre dorința popoarelor care trăiesc în aceste teritorii de a-și decide singuri soarta, scrie Interfax.

"De la începutul operațiunii militare speciale, da, în general, și în perioada anterioară acesteia, am spus că popoarele teritoriilor respective ar trebui să-și decidă singuri soarta", a declarat Serghei Lavrov.

"Și întreaga situație actuală confirmă că vor să fie stăpâni pe propriul destin", a mai susținut ministrul rus de Externe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel