”Rezistența”, atac la teatre. Ori le ocupă ”independenții lor”, ori le distrug. Adrian Nicolae și George Costin, replică devastatoare pentru Modreanu
Lupta pentru instituțiile publice din subordinea Primăriei nu se oprește la spitalele sau companiile municipale. Reziștii vor să ”ocupe”, sau măcar să distrugă, teatrele independente pe care nu le conduc încă.
Schema e cunoscută: critici din partea unor ”specialiști”, pe partea de management, câteva acuze politice (”independenții lor” sunt numiți de pe-se-de), ventilate pe Facebook, reclamații la Primărie, în speranța că primarul liberal va numi o conducere nouă, evident, una reformistă, progresistă, adică pe ”independenții noștri”.
De câteva săptămâni, o activistă care se ocupă de ”promovarea spectacolelor” încearcă să discrediteze, în pagina sa de Facebook ”Teatrul ca rezistență”, Centrul Cultural Lumina, un proiect de succes dezvoltat de marele regizor Victor Ioan Frunză și echipa de actori independenți pe care acesta a format-o.
Doi dintre actori, George Costin și Adrian Nicolae, au trecut, însă, la contraatac, demontând acuzațiile criticului Cristina Modreanu.
Ați diseminat un articol mizerabil, în 2019
”Doamnă Cristina Modreanu, citind tot ce ați scris despre Centrul Cultural LUMINA, vă mărturisesc că la nivel personal mi-a trezit un sentiment amestecat de revoltă și de milă, își începe postarea George Costin. Încercarea d-voastră de a discredita Centrul și artiștii care colaborează cu LUMINA este oribilă, iar felul în care vă afundați în această poveste este greu de privit. Insistați să acreditați ideea că Centrul Cultural LUMINA este ”invizibil”, deși știți foarte bine că în timpul scurt de când Centrul există (din care un an de pandemie) s-au produs 7 spectacole care s-au jucat cu sala plină la fiecare reprezentație, 2 expoziții, s-a lansat revista Amfiteatru, singura revistă săptămânală de teatru din România, s-au tradus și s-au editat în premieră națională cărți de specialitate, iar în proiectele Centrului au fost incluși peste 90 de artiști independenți (actori, muzicieni, coregrafi, regizori etc).
De fapt cunoașteți activitatea Centrului. Eu sunt cel care nu vă cunoaște. Inițial nu am înțeles motivația atacului violent la adresa Centrului Cultural LUMINA, pe care am onoarea să îl reprezint. Căutând să aflu informații despre cine sunteți, am înțeles în cele din urmă ce doriți. În noiembrie 2019 ați scris pentru prima oară pe Facebook și către Direcția de Cultură a PMB o reclamație cu privire la revista Amfiteatru.
În 2019 ați diseminat un articol mizerabil plin de acuze care nu a fost confirmat in niciun fel, iar acum îl readuceți în primplan.
Mai departe, ați depus către Primăria Municipiului București mai multe petiții prin care solicitați înlocuirea mea cu domnul Manolescu și desființarea Centrului – citez:
”Centrele de „excelență” nou apărute – Centrul Cultural Lumina - dublează activitatea celor existente care oricum se suprapuneau parțial, și organizează în mod netransparent evenimente de sărbători, târguri și multe alte manifestări minore, nesemnificative pentru cultura Capitalei(...). Vă solicităm să numiți la conducerea acestor centre manageri culturali care și-au dovedit deja competența și care cunosc particularitățile de funcționare a sectorului cultural independent. În acest sens, vă propunem desemnarea lui Cosmin Manolescu, manager și expert cultural cu o activitate de peste 25 de ani în sectorul cultural independent.
De asemenea, vă solicităm analizarea de urgență a activității acestor centre culturale nou înființate (…) și să dispuneți, dacă considerați necesar, desființarea lor,” citează George Costin din petiția trimisă de activista culturală la Primărie.
Mințiți în tot ce spuneți!
”Doamna Cristina Modreanu, de unde aș putea să încep să vă spun că mințiți prin tot ce spuneți?, continuă George Costin. Ați mers departe cu acest atac, dar nu este pentru prima oară când discreditați o instituție. Rețeta pe care o aplicați acum Centrului Cultural Lumina nu v-a adus nici funcții, nici prestigiu când ați atacat Festivalul George Enescu: https://www.mediafax.ro/.../ioan-holender-cristina... , nici când ați atacat Institutul Cultural Român: https://cosminmanolescu.wordpress.com/.../institutul.../ .
Ați scris recent un articol în care ați citat eronat și ați scos din context declarațiile mele și ale altora, ați aruncat cu noroi în mai toate instituțiile, mai puțin în cele două cu care ați colaborat. 100% deontologie profesională și credibilitate, nu? Sub pretextul unei radiografii a instituțiilor de cultură din București ați prezentat bugete, sume, v-ați jucat cu termeni și noțiuni administrative pe care nu le stăpâniți pentru că nu aveți experiența pe care o pretindeți și ați încercat să alterați cu rea voință percepția celor care vă urmăresc cu bună credință. Mă bucur, totuși, că asistând la discuții ați aflat și d-voastră de Jean Vilar și de principiul ”théâtre, service public”. M-ați ironizat, dar măcar ați aflat de el.
Vindeți licori otrăvite pentru profani
Nu am să comentez mai mult articolul d-voastră, dar am să spun doar atât: vindeți licori minune otrăvite pentru profani, nimic mai mult.
Acum ați trecut la ironizarea trupei din care fac parte și care, vă place sau nu, este cheia de boltă a Centrului Cultural Lumina. Nu ratați nicio ocazie să vă faceți de râs... Nu mă voi strădui să vă conving de valoarea colegilor mei și a rolului lor în construirea Centrului Cultural Lumina. ”Întâlnirea” noastră pe acest subiect ar fi ”de gradul trei”. Cu toate acestea, să fiți convinsă că ne vom apăra munca! Și o vom face cu demnitate.Tonul d-voastră agresiv și felul în care împingeți cu umărul în ușile instituțiilor de cultură pentru a testa rezistența ușilor nu dovedesc interesul pentru rezolvarea problemelor reale. Sunteți într-o goană după recunoaștere, dar nu ați obținut-o nici în trecut și nu cred că o veți obține nici acum denigrând munca altora. ”You have been weighed and found wanting!”, își încheie Costin postarea.
Dezinformați cu bună știință
Adrian Nicolae a răspuns alegațiilor doamnei Modreanu cu un comentariu. Promotoarea transparenței l-a șters. Îl puteți citi mai jos:
"Stimată doamnă Cristina Modreanu, ați răspuns acuzei mele că dezinformați cu bună știință reciclând un articol vechi care face același lucru. Din păcate nu vă împărtășesc vocația pentru scandaluri publice. Consider că dialogul pe care l-am avut pe pagina mea lămurește foarte bine pozițiile noastre. Vă rog să rezervați viitoare tag-uri pentru persoane care (încă) nu cunosc mobilul acțiunilor dumneavoastră."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News