Data publicării:

Rezidențiat 2023. Rafila: Condițiile sunt esențiale. Poiană: Resursa umană, una dintre cele mai importante probleme

Autor: D.C. | Categorie: Sanatate
WhatsApp
AGERPRES
AGERPRES

Concursul de admitere în rezidențiat s-a desfășurat, duminică, în șase centre universitare, 10.194 candidați fiind înscriși pe cele 5200 de locuri. Ministrul Sănătății, prof. Alexandru Rafila, a explicat în ce constă principala schimbare în distribuția locurilor de pregătire a viitorilor medici specialiști.

”Ofertele de pregătire din partea universităţilor în diferite specialități, a spus prof. Rafila, sunt corelate cu capacitatea fiecărei discipline din cadrul acestor universităţi sau facultăţi de medicină de a pregăti medici rezidenţi. Dincolo de acest lucru, am început să acordăm prioritate specialităţilor deficitare, în sensul că în acest an, ca să vă dau un exemplu, avem peste 600 de locuri alocate pentru Medicina de Familie, cel mai mare număr din istorie. Vrem să păstrăm acest trend şi să schimbăm această abordare în care pregătim medici în funcţie de capacitatea de pregătire a universităţilor și nu în funcţie de nevoile sistemului de sănătate. Lucrăm împreună, avem acest parteneriat cu Organizaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie, participă şi facultăţile de la universităţile multi-sectoriale şi e clar că încet-încet o să avem o planificare mai bună în domeniul resurselor umane în sănătate”, a spus Rafila.

Pentru păstrarea medicilor în țară  după rezidențiat, este necesară îmbunătățirea condițiilor de muncă din sistemul sanitar.

”Ne preocupă dezvoltarea infrastructurii medicale, a spus Rafila, astfel încât condiţiile de muncă în România să fie atrăgătoare pentru tinerii medici. Salarizarea în bună măsură a fost rezolvată, dar condiţiile de muncă sunt esenţiale pentru practica medicală din ţara noastră”, a spus Rafila.

Prof. dr. Cătălina Poiană: Resursa umană, una din cele mai importante probleme

 ”Sunt bucuroasă că există interes pentru concursul de intrare în rezidențiat, a spus prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București, organizația profesională care va integra cel mai mare număr de medici rezidenți la nivel national.

Într-adevăr, resursa umană reprezintă una dintre cele mai importante probleme ale sistemului românesc de sănătate, iar Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este aici pentru a pregăti la cel mai înalt nivel profesioniștii din domeniul medical.

Din acest considerent, organizarea concursului de intrare în Rezidențiat reprezintă întotdeauna o prioritate pentru universitatea noastră. În calitate de președinte al Colegiului Medicilor București susțin cu toată forța dezvoltarea resursei umane din sănătate”, a spus prof. dr. Cătălina Poiană, pro-rectorul UMF ”Carol Davila”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel