Rex Tillerson, demisie. Secretarul de stat SUA dezminte informația
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Rex Tillerson
Rex Tillerson
Secretarul de stat SUA, Rex Tillerson a dezmințit zvonurile conform cărora ar urma să demisioneze din funcție.

"Nu plec nicăieri", a declarat Tillerson reporterilor la Departamentul de Stat. Întrebat cât timp va rămâne, Tillerson s-a întors și a zâmbit, spunând: "Atât timp cât președintele mă lasă."

Întrebat despre relația sa cu președintele Donald Trump, Tillerson a spus pur și simplu: "Este bună."

Publicația Newsweek este cea care a lansat această știre. Principalul motiv al unei asemenea decizii ar fi, potrivit publicației americane, incapacitatea lui Tillerson de a aduce în Departamentul de Stat oameni aleși de el, dar și recenta dezvăluire că Exxon Mobil, compania din domeniul petrolier pe care a condus-o înainte de a deveni secretar de stat al SUA, a încălcat sancțiunile impuse Rusiei.

Newsweek mai amintește despre recentul diferend dintre Tillerson și șeful administrației de la Casa Albă, Reince Priebus, dar și despre interdicția de călătorie pe care președinția SUA a impus-o cetățenilor din mai multe țări musulmane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel