Revoluționarii își apăra pensiile
În cursul zilei de 15 noiembrie 2011, la Brașov, a avut loc Consiliul Național al Blocului Național al Revoluționarilor 1989 – România, cu participarea a 73 de asociații revoluționare ale B.N.R. ”89.
Consiliul Național al Blocului Național al Revoluționarilor 1989 – România s-a întrunit cu scopul de a dezbate consecințele sociale, economice si politice ale Legii Nr. 410 – 2011, pe care Guvernul României dorește a fi promulgată.
Legea respectivă va afecta pensiile și salariile unor categorii largi de cetățeni ai României prin înghețarea veniturilor respective în anul 2012. Actul legislativ respectiv are consecințe grave pentru copii, pensionari, profesori, bugetari, cadre militare, magistrați, alte categorii sociale și pentru revoluționarii români întrucât anulează indemnizatițiile reparatorii ale celor care și-au riscat viata în timpul Revoluției din Decembrie 1989.
Situația tuturor categoriilor sociale din România s-a deteriorat în ultimii ani printr-o politică socială economică dezastruoasă a actualei guvernări, iar gradul de suportabilitate al populației țării se află la limită.
Pentru contracararea efectelor măsurilor samavolnice ale guvernanților actuali, la Consiliul Național al Blocului Național al Revoluționarilor 1989 – România de la Brașov s-au luat hotărâri privitoare la organizarea unor acțiuni ale revoluționarilor pentru sprijinirea tuturor categoriilor sociale ale cetățenilor țării.
S-a decis organizarea unui Congres B.N.R. ”89 la București, în data de 3 decembrie a.c., care va avea ca scop și luarea unor măsuri organizatorice în B.N.R. ”89, care sunt menite să contracareze tensiunile generate de gruparea Costin-Mărieș, împotriva coeziunii mișcării revoluționare. Toate acestea se fac în urma respingerii în justiție a procesului verbal de promovare a falsei și ilegalei conduceri a B.N.R. ”89, întrunită la București, la 3 septembrie, întrunire organizată de către gruparea menționată. Dealtfel, instanța a hotărât reconfirmarea vechii, dar legalei, conduceri a Blocului Național al Revoluționarilor 1989 – România, cu Ion Iliescu președinte de onoare și Dorin Lazăr Maior președinte.
Consiliul Național al Blocului Național al Revoluționarilor 1989 – România a apreciat în modul cel mai pozitiv faptul că Uniunea Social Liberală a respectat protocolul încheiat cu B.N.R. ”89, ca organizație reprezentativă a societății civile și, ca urmare, deputații partidelor componente ale U.S.L. au votat in Parlament împotriva Legii 410-2011, referitoare la suspendarea plății indemnizațiilor reparatorii conferite în mod legal de legea 341/2004.
Totodată, Consiliul Național al Blocului Național al Revoluționarilor 1989 – România a hotărât și faptul că asocațiile de revoluționari din țară să organizeze mișcări de protest în orașele martir și Bucurști. De asemenea, conducerea legala a B.N.R., confirmată de instanță, cere imperios demiterea secretarului de stat George Costin, a ministrului de finanțe Gheorghe Ialomițanu și demisia deputatului Florin Postolachi. Pe lângă mișcările de protest, vor fi inițiate acțiuni în instanță împotriva patronilor “fabricii de certificate”, George Costin, Teodor Mărieș și a acoliților lor.
Blocul Național al Revoluționarilor 1989 – România asigură toate categoriile sociale din țară că se solidarizează prin acțiuni specifice și legale cu aspirațiile lor pentru o viață decentă, securitate socială și demnitate națională, semnează comunicatul președintele BNR, Dorin Lazăr Maior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News