REVOLTĂTOR. Pedeapsă după 10 ani pentru bărbatul din Hunedoara, care a AGRESAT sexual o fetiță
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, instanţă care a rejudecat, în urma unei decizii CEDO, dosarul în care un bărbat din judeţul Hunedoara a primit iniţial, în urmă cu un deceniu, o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru act sexual cu un minor, în cazul de faţă cu o fetiţă de nici 12 ani, a decis ca inculpatul, de 53 de ani la data comiterii faptelor, în 2008, să fie condamnat tot la trei ani, dar pentru viol în formă continuată.
'Admite apelul declarat de inculpatul Jurj Viorel împotriva Sentinţei penale nr. 138/2020 pronunţată la 13.02.2020 în dosarul nr. 9098/221/2016* al Judecătoriei Deva şi în consecinţă: Desfiinţează sentinţa penală atacată, în ceea ce priveşte latura penală, cu privire la identificarea legii penale mai favorabile aplicabilă inculpatului, la individualizarea pedepsei aplicate acestuia şi la dispoziţia de deducere a perioadei executate de inculpat, şi procedând la o nouă judecată în aceste limite: (...) condamnă pe inculpatul Jurj Viorel la pedeapsa de 3 ani închisoare (...) pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată', se arată în minuta sentinţei postată pe portalul CA Alba Iulia.
Trimis în judecată pentru act sexual cu un minor
Magistraţii au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale dispuse de Judecătoria Deva, cum ar fi cea de acordare de daune morale de 50.000 de lei victimei. Instanţa a constatat că inculpatul a executat pedeapsa de trei ani închisoare. Jurj a executat efectiv pedeapsa din aprilie 2011 până în iulie 2013. Jurj a fost trimis în judecată pentru act sexual cu un minor, fiind condamnat, iniţial, în 2010, de Judecătoria Deva, la trei ani de închisoare.
Ulterior, tot în 2010, Tribunalul Hunedoara a dispus ca inculpatul să fie condamnat la patru ani, dar pentru viol. În recurs, CA Alba Iulia a stabilit, în 2011, ca Jurj să facă trei ani de închisoare, pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. După ce, în 2016, CEDO a dat câştig de cauză victimei, dosarul a fost rejudecat, iar în februarie, Judecătoria Deva a dat o primă condamnare, de cinci ani pentru comiterea infracţiunii de viol. Jurj a făcut apel, cerând să fie achitat pentru comiterea infracţiunii de viol, şi astfel s-a ajuns la decizia din această săptămână luată de CA Alba Iulia. Magistraţii CA Alba Iulia au şi motivat decizia pronunţată luni.
Inculpatul a întreţinut două raporturi sexuale cu persoana vătămată
Potrivit extrasului furnizat, inculpatul a întreţinut două raporturi sexuale cu persoana vătămată, în perioada august - decembrie 2008, anterior împlinirii de către fată a vârstei de 12 ani. 'Raporturile sexuale au fost recunoscute de către inculpat pe toată durata procedurilor judiciare, singurul aspect controversat fiind cel referitor la consimţământul persoanei vătămate cu privire la acestea. (...).
Prin urmare, chiar dacă, cel puţin aparent, probele care susţin varianta inculpatului ar putea părea convingătoare (...), curtea apreciază că în cauză nu poate fi vorba despre un consimţământ valabil exprimat de către persoana vătămată cu privire la întreţinerea de către aceasta a unor raporturi sexuale cu inculpatul. Chiar dacă suntem în principiu de acord cu susţinerile inculpatului în sensul că acesta nu a exercitat niciun fel de acte de constrângere fizică sau de ameninţare asupra persoanei vătămate în scopul întreţinerii raporturilor sexuale cu aceasta, nu putem fi de acord că persoana vătămată a exprimat un consimţământ valabil şi în cunoştinţă de cauză în legătură cu acest aspect sau, mai mult, că ea ar fi fost aceea care l-ar fi determinat pe inculpat să comită aceste fapte, prin comportamentul şi prin insistenţele ei.
Avem în vedere pentru aceasta în principal vârsta persoanei vătămate, care la data faptelor era un copil care nu împlinise 12 ani, prin raportare la vârsta inculpatului, o persoană în vârstă de 53 de ani. În aceste condiţii, argumentul adus de inculpat, în sensul că, din cauza comportamentului minorei şi a modului în care aceasta vorbea şi se îmbrăca, el a cedat, este în aprecierea noastră cel puţin pueril. În plus, faptul că un copil în vârstă de sub 12 ani se îmbracă la joacă, pe timpul verii, cu pantaloni scurţi, cu fustiţă ori chiar în costum de baie nu poate fi în niciun caz considerat un comportament provocator din punct de vedere sexual, mai ales pentru o persoană matură, trecută de 50 de ani', se arată în motivare.
Ce au mai spus magistrații
Magistraţii au mai opinat că, la vârsta pe care o avea fata la momentul faptelor, aceasta nu avea cum să cunoască tot ceea ce presupune atât din punct de vedere fiziologic, cât şi psihologic ori sentimental o relaţie cu o persoană matură, relaţie care să presupună inclusiv întreţinerea de raporturi sexuale. 'Pentru acest motiv, declaraţiile martorilor potrivit cărora minora ar fi fost îndrăgostită de inculpat şi că nu se poate lăsa de el trebuie privite cu rezervă, comportamentul minorei fiind în aprecierea instanţei al unui copil, care l-a cunoscut pe inculpat în contextul în care îşi petrecea timpul jucându-se cu copiii familiei învecinate.
Apreciem că nu poate fi considerat ca fiind libertin, provocator sau chiar vulgar comportamentul minorei, aşa cum s-a încercat a se acredita de către inculpat şi de către unii dintre martorii audiaţi, ci mai degrabă acesta ar putea fi interpretat ca fiind al unui copil care în dorinţa de a cunoaşte lucruri noi şi de a explora sub toate aspectele mediul cu care vine în contact, dorinţă specifică vârstei, s-a manifestat potrivit propriei personalităţi aflată în plin proces de formare', au arătat judecătorii.
Vârsta biologică a minorei
În ceea ce priveşte vârsta biologică a minorei, care la data primului raport sexual întreţinut cu inculpatul avea circa 11 ani şi şase luni, instanţa a reţinut ca fiind nefondate susţinerile inculpatului care a încercat să acrediteze ideea că nu ar fi ştiut că este minoră, fiind foarte bine dezvoltată din punct de vedere fizic, chiar dacă ştia că aceasta era elevă în clasa a IV-a.
'Prin urmare, apreciem că, deşi manifestările de voinţă ale minorei ar putea fi, cel puţin aparent, considerate un consimţământ pur formal, în lipsa unui consimţământ exprimat de către aceasta în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la ceea ce presupune un raport sexual sub toate aspectele, fapta inculpatului constituie infracţiunea de viol comis în lipsa consimţământului persoanei vătămate, şi nu infracţiunea de act sexual cu un minor, iar din acest punct de vedere vom reţine că în mod corect prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de care este acuzat inculpatul, sub acest aspect, apelul inculpatului fiind nefondat', au precizat magistraţii.
În ceea ce priveşte durata pedepsei, instanţa a reţinut în favoarea inculpatului vârsta acestuia, care în prezent este o persoană de peste 64 de ani şi durata mare de timp, de peste 10 ani, scursă de la data săvârşirii faptei şi până la pronunţarea instanţei printr-o hotărâre definitivă. Decizia CA Alba Iulia este definitivă, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News