Data publicării:
Revoltător: Două profesoare, umilite pentru că nu vorbesc maghiară
scoala
Două profesoare din Maramureș au trecut printr-o situație umilitoare după ce au vrut să ocupe un post titularizabil la Școala „Nicolae Iorga” Baia Mare la specializarea muzică, în condițiile în care au obținut cele mai mari medii din întreg județul la examenul de titularizare.
Ele n-au putut să ocupe niciun post la această școală deoarece nu au atestat de limbă maghiară, pentru cele doar cinci ore la secția de maghiară din totalul de 18 dintr-o săptămână. Din cauza situației apărute, profesoara cu prima medie, Mădălina Medan, a renunțat la post, dând o declarație în scris că renunță la orice pretenție, astfel că cea de pe locul 2, Carmen Rogoz, a avut cale liberă. „Uitându-mă pe site, am observat că la Nicolae Iorga limba de predare 1 era limbă maghiară. Am crezut că e o greșeală în prima fază, pentru că eu am mai fost acolo ca suplinitoare și nu mi s-a cerut atestat în limbă maghiara”, a declarat Carmen Rogoz pentru ziarmm.ro.A ajuns până la Vadim Tudor
„Am ridicat problema de ce de pe posturile unde au plecat profesorii titulari nu mai există? Mi s-a răspuns ironic, la revedere, trecem la disciplina următoare, asta a fost răspunsul doamnei inspector (n.r. este vorba despre inspectoarea de Resurse Umane, Mihaela Abraham). La Inspectorat am cerut să intru în audiență la doamna inspector general, dar când am intrat acolo, unii dintre inspectori m-au întrebat ce doresc, să mi se rezolve problema sau să arunc în aer Inspectoratul? Am spus că ambele, pentru că nu mai am nimic de pierdut. La Inspectorat nimeni nu a fost capabil să-mi explice unde sunt posturile, toată lumea a ridicat din umeri. Am ajuns până la doamna ministru că să relatez problemă, dar nici ea nu avea o explicație, a spus că nu există chiar niciun post în Maramureș?! Am fost și la domnul prefect, am discutat și cu domnul Vadim Tudor”, a mai spus Carmen Rogoz.Va acționa în instanță ISJ Maramureș„Eu am rămas profesor suplinitor, acum am lăsat hârtie la Inspectorat și ne vom judeca de acum încolo. Există o mână de oameni care traumatizează mii de cadre didactice dintr-un județ, dar până când?”, a conchis Carmen Rogoz.Profesoara cu prima medie, Mădălina Medan: Cu 9,13 am ajuns să fiu suplinitor„Am obținut prima medie din județ și nu am putut să iau postul la Nicolae Iorga datorită faptului că au fost patru ore cu predare în limbă maghiară, ceea ce nu mi se pare normal. Să spunem că aș putea să diger această situație, dar faptul că a fost un singur post pe tot județul nu mi s-a părut normal, având în vedere că s-au făcut foarte multe transferuri și multe posturi au rămas viabile pentru patru ani de zile. De tratamentul din sala de ședințe publice, pot să spun că nu am fost tratate foarte respectuos, am fost umilite și nu ni s-au oferit câte explicații ar fi trebuit. Singura întrebare a fost de ce nu se pot desface codurile pentru școala Nicolae Iorga și să fie cele 11 ore titularizabile. Cu 9,13 am ajuns să fiu suplinitor”, a spus profesoara.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News