Curtea Constituţională a publicat, joi, motivarea deciziei din 14 noiembrie, de respingere a sesizării preşedintelui Traian Băsescu cu privire la legea referendumului. Redactarea relativ rapidă a motivării scapă USL de un scenariu negru care o forța să organizeze prezidențiale de Crăciun. Social-liberalii pot să facă referendumul pentru revizuirea Constituției simultan cu turul I al prezidențialelor pe 15 decembrie, cel mai devreme. Băsescu ar putea schimba calendarul dacă profită de o neclaritate procedurală, promulgând legea după 10 zile lucrătoare, nu calendaristice. Revizuirea Constituției a provocat convulsii în USL. PNL încearcă amânarea procesului. În schimb, PSD vrea organizarea plebiscitului odată cu primul tur al prezidențialelor pentru că, potrivit noilor prevederi, partidul cu cele mai multe mandate în Legislativ dă premierul.
”Voi promulga legea în a 10 a zi, la ora 23 și 59 de minute. Atât cât îmi permite Constituția să preîntâmpin un astfel de dezastru”, declara Băsescu pe 19 noiembrie, la B1 Tv. Astfel, USL ar poate chema la plebiscit pe 15 decembrie, dată care pică duminică. Dacă Traian Băsescu va încerca să amâne ceea ce el numește ”o lovitură de credibilitate”, va clama că are la dispoziție 10 zile lucrătoare să promulge legea. Ceea ce devansează termenul de organizare cu două zile, până miercuri, 17 decembrie. Dar alegerile se fac în weekend, ceea ce înseamnă că referendumul pentru revizuirea Constituției și primul tur al prezidențialelor pot avea loc pe 21 decembrie 2014, sâmbătă, sau pe 22, duminică.
Amânarea pentru 2015 a referendumului privind modificarea Legii Fundamentale echivalează cu anularea lui. Pragul de 30%+1, cel mai probabil, nu va putea fi atins, mai ales pentru că liberalii nu vor fi motivați să cheme populația la urne. Asta deoarece Antonescu ar putea fi președinte, iar PNL nu este nerăbdătoare să intre în vigoare o Constituție care avantajează PSD și defrișează atribuțiile șefului statului.
Citește și: Care este miza disputei din USL pe referendumul privind Constituția
În vară, la prima contestare a legii la Curte, de către PDL, judecătorii au decis că pragul de validare a referendumului poate fi scăzut de la 50% la 30% din numărul alegătorilor din listele electorale doar cu condiţia ca actul normativ să intre în vigoare la un an de la publicarea sa în Monitorul Oficial. Decizia de respingere a sesizării lui Băsescu a fost luată cu 6 voturi la 3. Ideea menţinerii pragului de validare a referendumului la 50% a fost susţinută de Augustin Zegrean, de Ştefan Minea şi de Daniel Morar, care şi-au publicat, de altfel, în Monitorul Oficial opinia separată.
Citește și: Pentru ca USL să supraviețuiască, trebuie să avem alegeri de Crăciun
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă