Data publicării:
Revenirea la normalitate. Relaxările de la 1 iunie, lista completă. Document- surse Antena 3
Un document care prevede mai multe măsuri ce ar putea fi luate de autorități de la 1 iunie 2021 a fost făcut public.
O serie de măsuri propuse de Ministerul Economiei, diferite față de cele făcute de Comitetul Interministerial, ar putea fi puse în aplicare de la 1 iunie, conform unui document obținut de Antena 3.
Masca de protecție nu ar mai fi obligatorie dacă se va ajunge la un grad de vaccinare de 50%. Același lucru ar trebui să se întâmple și în spațiile publice, însă aici gradul de vaccinare ar trebui să crească la 70%.
Ce se întâmplă cu HoReCa
Pragul ce privește gradul de ocupare de 70% în industria hotelieră va fi eliminat, iar evenimentele private ar putea fi organizate doar cu persoane vaccinate.
La piscină ar putea merge doar persoanele vaccinate sau cele care dovedesc că au fost infectate.
În baruri și restaurante se elimină orice restricție privind capacitatea de servire. Dacă incidența Covid crește între 3 și 7,5 cazuri la mia de locuitori restaurantele rămân deschise doar pentru persoanele vaccinate.
Nunți și botezuri?
Nunțile și botezurile cu mai mult de 20 de persoane ar putea fi reluate doar pentru persoanele vaccinate.
Toate măsurile urmează să fie discutate în ședința Comitetului Interministerial pentru Revenirea la Normalitate.
Pe de altă parte, măsurile de relaxare care se discută la nivel interministerial nu sunt departe de aceste propuneri:
Relaxare de la 1 iunie pentru HoReCa
- deschidere la capacitatea de 100%, dacă personalul și clienții sunt vaccinați cu ambele doze.
- deschidere la capacitatea de 70%, dacă personalul și clienții nu sunt vaccinați.
Relaxare de la 1 iunie în spațiul public
- renunțarea la mască la munte și pe plajă, cu respectarea distanțării
Relaxarea de la 1 iunie pentru evenimente publice și private, inclusiv sportive
- deschiderea la capacitate maximă, exclusiv pentru persoanele vaccinate cu ambele doze
Relaxarea de la 1 iunie la locul de muncă
- relaxarea la mască în sectorul public și privat, exclusiv pentru persoanele vaccinate cu ambele doze.
În urma declarațiilor publice cu privire la facilități pentru cei vaccinați, DCNews a realizat un sondaj la care au răspuns peste 10.000 de oameni. Ei și-au exprimat poziția cu privire relaxări doar pentru cei vaccinați anti-COVID.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News