Data publicării:

Revenire la ”normalitate”. Nelu Tătaru: Să se vadă un efort și din partea lor! VIDEO

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, face un apel către managerii de spitale. 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a făcut, în cadrul dezbaterii online Cum va arăta ”noua normalitate” în sistemul sanitar, organizată de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DCNews TV, DCNews, DCMedical și DCBusiness, un apel către managerii de spitale pentru a se implica în ceea ce înseamnă revenirea la normalitate, după starea de urgenţă şi perioada în care unele unităţi spitaliceşti s-au transformat în unităţi suport Covid.

„Oamenii aceştia (n.r. - pacienţii) au aşteptat atâtea luni de zile acasă şi acum au revenit după o frică de Covid, după o reticenţă a personalului medical care evita să facă intervenţii chirurgicale sau să trateze un pacient non-covid într-o eră Covid. La un moment dat, poate era susţinută această reticenţă, dar în acest moment, în condiţiile în care toată lumea cere – inclusiv personalul medical – să se revină la patologie non-covid în spitalele suport Covid, cred că ar trebui să se vadă un efort şi din partea managementului unităţii spitaliceşti pentru a reveni la o normalitate", a transmis ministrul Nelu Tătaru.

VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel