Data publicării:

Revelionul Starurilor 2019: Ușa de la cabina lui Dan Negru, ruptă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Revelionului Starurilor 2019
Revelionului Starurilor 2019

În noaptea dintre ani, la Revelionul Starurilor 2019, prezentat de Dan Negru, la Antena 1, vor urca pe scenă zeci de artiști.

Invitații la Revelionul Starurilor 2019, prezentat de Dan Negru, la Antena 1, au avut grijă ca pe parcursul zilelor de filmare graviduța din platou, Andreea Bălan, să guste din toate bunătățile la care poftea, dintre cele pe care Dan Negru le oferea ca premiu celui sau celei care ghicește cine se ascunde în spatele măștilor. 

Dorian Popa a urcat scările în grabă după Dan Negru, ca să-i ceară o declarație pentru "Xtra Night Show", și a bătut în ușa de la cabina acestuia până a rupt-o.

La Revelionul Starurilor au urcat pe scenă și câteva necuvântătoare, care i-au înduioșat pe invitații din platou. Ana Baniciu și Dorian Popa au fost cuceriți pe loc de cele trei mici țestoase din sceneta care a avut-o protagonistă pe una dintre cele patru Țestoase Ninja. Ba Dorian chiar a pupat-o pe cap pe una dintre micile vietăți. La rândul ei, Raluka l-a îndrăgit imediat pe porcușorul oferit ca premiu de Dan Negru celui care ghicește cine se ascunde în spatele măștii En Sabah Nur, din "X-Men – Apocalypse". Pentru că animăluțul, speriat de lumini și zgomot, guița de mama focului, Raluka a urcat pe scenă ca să-l liniștească.

Măștile în spatele cărora se vor ascunde celebritățile în noaptea de Revelion au fost realizate de echipa coordonată de make-up artistul Andreea Rădulescu.  

VEZI ȘI: HOROSCOP 2019. Vin banii. Zodia invidiată de toți

VEZI ȘI: Se întâmplă de la 1 ianuarie 2019. Desfășurare de forțe fără precedent și o șansă istorică pentru România


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel