Returnarea taxei auto, aproape de finalizare. Câţi bani au primit românii
Procesul de returnare a taxei auto către români este aproape de finalizare, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice, care a menţionat şi ce sumă s-a înapoiat către cetăţeni.
"Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F., finalizează procesul de restituire a taxei auto Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a restituit taxe auto (taxa auto pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu) tuturor contribuabililor români, care au depus documentații complete", se arată într-un comunicat al instituţiei.
Câţi bani s-au returnat
"Astfel, începand din 2017 până în prezent, A.N.A.F. a restituit taxe auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse și aprobate. Menționăm că, A.N.A.F. are în atenție și cererile ale căror documentații sunt incomplete. Acestea vor fi soluționate, pe măsură ce contribuabilii notificați vor transmite către Agenția Fiscală clarificările solicitate", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News