RETROSPECTIVĂ 2019 Judo. Cozmin Guşă: Sportivii cu potenţial pentru medalie la Jocurile Olimpice au confirmat
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Cozmin Guşă, șeful Federației de Judo, a făcut o retrospectivă a anului sportiv 2019 pentru disciplina pe care o conduce.

Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo, Cozmin, a declarat pentru Agerpres că 2019 a fost un an în care sportivii care au într-adevăr potenţial pentru a cuceri medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, au confirmat.

"Este un an în care cei care au într-adevăr potenţial pentru medalie olimpică au confirmat, şi mă refer aici la Andreea Chiţu şi Vlăduţ Simionescu, care nu doar că se se află pe locuri calificabile, dar au fost şi medaliaţi la Grand Prix-uri. Ei sunt într-un grafic foarte bun pentru un an preolimpic. În rest, după un început ezitant, ceilalţi trei cu şanse la Olimpiadă, şi mă refer aici la Monica Ungureanu, Loredana Ohâi şi la Alexandru Raicu, au avut o toamnă mai consistentă. Au urcat şi ei mai aproape de locurile calificabile, dar mai mult m-a bucurat la ei urcarea într-o formă de vârf. Fetele, Ungureanu şi Ohâi, au avut ambele probleme cu accidentările. Dar apropo de calificările sportivilor la Jocurile Olimpice pot spune că suntem într-un grafic bun. Pe de altă parte, am avut şi dezamăgiri şi la acest capitol, sigur că trebuie să o trec pe Ştefania Dobre, la 63 de kilograme, fostă campioană europeană de juniori, care nu s-a pregătit în acest an fără să fie accidentată. Este o situaţie cu ea, am încredere că poate să recupereze, dar din păcate calificarea pentru ea este destul de departe. Despre Corina Căprioriu nu vreau să vorbesc, pentru că a avut un an foarte agitat, a trecut de la o categorie la alta, a vrut să se lase, apoi a revenit în sistemul competiţional. Aşteptăm, ea oricând poate să ofere surprize dacă se pregăteşte. Din două medalii, care pot fi de aur, ea este calificată. Dar aşteptăm primele competiţii din 2020. Asta e la seniori", a declarat Guşă.

Medalii olimpice

Oficialul FRJ o consideră pe Andreea Chiţu capabilă să câştige orice medalie la Jocurile Olimpice, tot aici nominalizându-i şi pe Vlăduţ Simionescu şi pe Alexandru Raicu.

"Am în gând şi medalii la Jocurile Olimpice, dar nici nu vreau să pun presiune inutilă pe ei. În mod evident, în primul rând Andreea Chiţu este un om care poate să ia orice medalie la Jocurile Olimpice, de la aur în jos, Vlăduţ Simionescu oricând poate şi el să se îndrepte spre o medalie, conform formei în care este. În rest, nu s-ar mira nimeni din categoria 73 de kg, dacă Raicu ar avea o zi perfectă. El l-a condus la competiţia din Portugalia până în ultimul minut pe liderul categoriei şi doar printr-o greşeală stupidă a pierdut meciul, dar l-a dominat fără drept de apel pe numărul unu mondial. Avem speranţe, sper să avem şi spirit pentru aceste medalii, pentru că pregătirea nu este suficientă, deşi este foarte bună. Sunt foarte mulţumit de pregătirea pe care au făcut-o în acest an în Japonia sportivii mei. Am văzut la faţa locului nivelul de pregătire şi cel de găzduire al partenerilor noştri din Japonia. Una dintre marile realizări ale judoului românesc în 2019 a fost această instituţionalizare a pregătirii în Japonia, în parteneriat cu Prefectura Fukuoka. Practic, sportivii noştri fac parte dintre puţinele echipe de judo din lume care au stagii cu cvasi-permanente în Japonia, în nişte condiţii excepţionale, la toate universităţile importante, bineînţeles şi la Kodokan, unde sunt în aceste zile", a subliniat Guşă.

Obiective în 2020

Cozmin Guşă afirmă că obiectivele pentru 2020 nu sunt în special legate de Jocurile Olimpice, federaţia pe care o conduce intenţionând să se impună mai mult în judoul european prin rezultatele la competiţiile continentale: "Obiectivul pentru 2020 nu este legat doar de calificările la Jocurile Olimpice, pentru că Olimpiada este într-adevăr cea mai importantă competiţie, tremurăm toţi acolo, dar este doar o competiţie. Eu doresc să avem medalii, cel puţin două, la Europenele de seniori, doresc în mod evident să punctăm în toate competiţiile de palmares, grand prix-uri, grand slam-uri cu medalii, îmi doresc ca Ohâi să revină la 57 de kg, acolo unde îi este locul. Şi am văzut meciul ei extraordinar, care ne-a adus bronzul la Champions League, a fost un meci extraordinar şi rar se vede aşa ceva. Îmi doresc ca Raicu să confirme că poate să bată pe oricine din categorie. Va ajunge la 24 de ani şi asta este o vârstă a maturităţii în judo şi mă aştept la aşa ceva. Şi îmi doresc să ajungă acolo unde le este locul Monica Ungureanu şi Ştefania Dobre, care este departe în clasamentul mondial, chiar dacă este aproape de locurile calificabile. Noi nu am pus nişte obiective punctuale, dar ne dorim să ne aşezăm mai bine pe harta judoului european, unde am început să contăm".

Problemele financiare de peste an

Referitor la problemele întâmpinate în 2019, Guşă a spus că a reuşit să rezolve dificultăţile financiare.

"Nu am avut multe probleme în 2019, problemele financiare le-am rezolvat eu, pentru că asta ne-am propus. Eu sunt preşedintele Federaţiei Române de Judo din pasiune, îmi place judo şi ţin foarte mult la sportivi şi sarcina aceasta cu finanţarea mi-am luat-o eu şi nu au mai fost probleme. În rest au mai fost nişte discuţii pentru că aşa e lumea. Trebuie să ceri de la fiecare om ce poate, dacă atât îi duce capul asta vor face, indiferent ce o să spun eu sau altcineva. Ce m-a dezamăgit pe mine a fost campania dusă împotriva lui Florin Bercean, total neadevărată şi care mi-a adus aminte şi de alţi mari sportivi români care au fost martelaţi public. Dacă ar fi fost un motiv clar, exact, eram primul care ar fi încercat să rezolve situaţia şi nu ultimul. Dar aici a fost o lucrătură care l-a pus pe Florin Bercean în încurcătură atât din punct de vedere personal, în interiorul familiei, dar şi profesional, în interiorul familiei judoului. A trecut peste acel moment pentru că este un luptător. Asta a fost marea dezamăgire acestui an pentru mine", a mai spus Guşă.

Rezultate juniori şi cadeţi

Preşedintele federaţiei de judo s-a arătat încântat de rezultatele obţinute de sportivii români la juniori şi cadeţi în 2019 şi de faptul că a reuşit să naturalizeze doi judoka de perspectivă: "Bucuria mea a fost la cadeţi, pentru că şi-au consolidat valoarea, au luat 5 medalii la Campionatele Europene, au luat argint pe echipe, care putea fi şi aur, care ne-a reaşezat pe harta judoului european. Aici pot spune că a fost vârful de performanţă, şi este cu atât mai îmbucurător cu cât vorbim despre cadeţi. La juniori s-au consolidat la masculin doi băieţi, Adrian Şulcă, la 73 de kg, şi Laris Borş, la 66 de kg, care vor începe chiar din 2020 să se bată şi la seniori, cu şanse mari. Ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că punem din nou pe hartă sportivi la categoria de 66 de kg, unde mai avem un român proaspăt, un naturalizat, Petr Zhukov, de 25 de ani. Este unul dintre campionii Rusiei care a acceptat şi a dorit să se lupte pentru România şi i-am obţinut cetăţenia, şi practic de o lună de zile el este un român. Este Petrică acum. De asemenea, mai avem o junioară care se va bate pentru România, este moldoveancă, şi acoperim o categorie care a lipsit de mult timp din judoul românesc, 70 de kg. Este vorba de Serafima Moscalu, care a primit cetăţenia română odată cu Petr Zhukov. Ei nu au şanse de calificare la Jocurile Olimpice, Serafima a intrat la juniori de un an de zile, dar este o speranţă mare pentru Paris 2024 şi când o va vedea publicul pe tatami o să îşi dea seama. Petr Zhukov este un judoka calificabil, dar odată ce se schimbă palmaresul cu trecerea la o altă echipă naţională nu va putea să se califice. Oricum această echipă de la 66 de kg, Petr Zhukov şi Borş, ne dă speranţe de clasări pe podium la campionatele europene şi grand prix-uri încă din 2020".

Un plus pentru judo

Guşă nu se declară împotriva naturalizărilor sportivilor şi afirmă că în sporturile individuale sunt binevenite, baza de selecţie fiind foarte mică.

"Din moment ce ai o bază mare de selecţie nu ai nevoie să faci naturalizări, dar dacă ai o bază mică de selecţie, aşa cum au ajuns sporturile individuale din România, inclusiv judo, luptele sau alţii, nu ai ce face. Şi în momentul în care naturalizezi profesionişti atunci creşte şi nivelul de pregătire, pentru că ai alt nivel în sală. Vin cu alt spirit, vin cu altă atitudine. Mulţi preferă o ţară mai democratică cum este România pentru că se simt altfel în interiorul Uniunii Europene. Vin probabil şi cu gândul de a se stabili într-un alt mediu. Pentru judo cred că sunt un plus. Eu nu sunt împotriva naturalizărilor, sporturile care au bază mică de selecţie cum a ajuns să fie şi judoul din pricina subfinanţării, dacă pot face acest gen de naturalizări ies în câştig", a afirmat Guşă .

Evidențiații anului 2019

Pentru Cozmin Guşă, Simona Halep este cel mai bun sportiv al anului 2019, în timp ce Andreea Chiţu a fost nominalizată ca fiind cea mai bună judoka.

"Cel mai bun sportiv român în 2019 rămâne pentru mine tot Simona Halep, indiferent de felul în care a terminat anul, şi talonată, prin revenirea pe care a avut-o, de către Cristina Neagu. Sunt două sportive exemplare, iar cei care le judecă pentru anumite poziţionări publice, înseamnă că nu înţeleg care este mentalitatea unui campion, că e dificil în conversaţie şi în atitudine, dar este extrem de motivat şi patriot, ceea ce este cazul amândurora. Şi dacă avea puţin noroc judoka numărul 1 a anului, care este Andreea Chiţu, ar fi fost alături de celelalte două. A avut câteva ghinioane Andreea Chiţu, pentru că altfel am fi fost foarte aproape să vorbim despre ea că se bate alături de Halep şi Neagu la titlul de cel mai bun sportiv al anului. Dar Andreea va recupera anul viitor, sunt convins", a mai spus Guşă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel