Mai jos, lista de ingrediente și pașii necesari pentru a pregăti sarmale delicioase.
Ingrediente
1 kg carne tocată, de vită
foi de viță
sare, piper
boia de ardei
puțin cimbru
80 gr orez cu bob rotund
2 cepe
50 ml ulei
pătrunjel, mărar, leuștean
800 gr roșii proaspete
bază pentru mâncăruri cu carne de vită
1 litru de apă
Mod de preparare
Se pregătesc mai întâi foile de viță de vie, care se opăresc în apă clocotită cu sare și puțin bicarbonat de sodiu, pentru două, trei minute, apoi se lasă la scurs și se îndepărtează partea groasă a nervurilor. Bicarbonatul are rolul și de a înmuia frunzele, adică nervurile, dar și de a intensifica culoarea frunzelor.
Între timp, se curăță o ceapă, se toacă solzișori si se călește în ulei încins. Se adaugă orezul și se amestecă până începe să se hidrateze, apoi se stinge focul și se lasă la răcit. Când este rece, se amestecă cu carnea tocată și cu verdeața, de asemenea tocată, sare și condimentele. Vlăduț obișnuiește să folosească toate cele trei tipuri de verdeață: mărar, pătrunjel și leuștean, în cantități egale. Se lasă amestecul pentru 30 de minute. Apoi, se înfășoară în foile de viță.
În altă tigaie, se călește o ceapă tocată mărunt, în puțin ulei, apoi se adaugă roșiile decojite și tocate mărunt. Se lasă sosul de roșii să fiarbă până scade la jumătate. Se asezonează cu sare, piper și boia de ardei. Opțional, se poate adăuga și puțin cimbru.
Într-un vas cu un litru de apă se adaugă trei linguri din baza pentru mâncăruri cu carne de vită. Se amestecă bine și se fierbe pentru câteva minute, rezultând o supă delicioasă, cu gust de vită.
Sarmalele în foi de viță se așază într-o cratiță, în straturi, alternând cu straturi de sos de roșii.
Se completează cu supă până sunt ușor acoperite și se fierb pentru aproximativ două ore, la foc încet, acoperite, notează a1.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan