Reţea majoră de falsificatori de bani destructurată în Portugalia, în urma unei operaţiuni coordonate de Europol
Una dintre cele mai mari reţele de falsificatori din Europa a fost destructurată şi cinci persoane arestate, a anunţat luni Europol la Haga, relatează dpa.
Inclusiv şeful reţelei, un portughez cu un cazier impresionant, a fost arestat în Columbia.
În Franţa, Germania, Spania şi Portugalia au fost confiscate bancnote în valoare de peste 1,3 milioane de euro, potrivit agenţiei de poliţie a Uniunii Europene, care a coordonat operaţiunea.
Se crede că este a doua cea mai mare reţea de falsificatori care operează pe aşa-numitul Dark Web, o parte a internetului care este dificil de accesat şi este folosită în special pentru activităţi infracţionale.
Potrivit Europol, reţeaua este activă din 2017 şi se spune că a falsificat peste 26.000 de bancnote, în principal bancnote de 50 de euro.
Calitatea bancnotelor era, potrivit anchetatorilor, "extrem de bună".
Falsificatorii au folosit hârtie securizată, holograme, filigran şi cerneală ultravioletă pentru producerea bancnotelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News