Data publicării:
Restructurare la TAROM. Răzvan Cuc: Trebuie să înţelegem acest lucru
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News, despre programul de restructurare a companiei TAROM.
"La TAROM s-a înţeles că e nevoie de o restructurare. Eu ştiu că mentalitatea colectivă e destul de greu de urnit, toată lumea s-a obişnuit la locul de muncă. Numai că trebuie să înţelegem că TAROM e la concurenţă cu celelalte companii. Şi atunci trebuie să se adapteze condiţiilor existente pe piaţă.
Restructurarea se face pentru că e nevoie de ea. Nu pentru că vrea ministrul, pentru că vrea Consiliul de Administraţie sau directorul. Nu. Ea trebuie să se facă pentru că numărul de angajaţi este mai mare decât pot aduce venituri aeronavele în momentul de faţă. Noi avem nevoie de alte aeronave, am rugat directorul de la TAROM să aibă discuţii cu toată lumea ca să deschidem inclusiv lung curierul. Este un lucru pe care mi l-am dorit încă din 2017. Ştiţi foarte bine că vorbeam că vreau să deschidem rutele spre China şi Statele Unite, dar şi alte rute. Rute tradiţionale, pe care era trafic şi cerere", a explicat ministrul Transpoturilor, Răzvan Cuc.
Află detalii, în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News