Restricții pentru persoanele nevaccinate în China. Accesul în supermarketuri, școli și alte locuri, interzis
În unele zone din China va fi interzis persoanelor nevaccinate accesul în şcoli, spitale, supermarketuri şi alte locuri publice, informează Insider.
În unele zone din China va fi interzis persoanelor nevaccinate accesul în şcoli, spitale, supermarketuri şi alte locuri publice, până la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august, informează Insider.
12 din cele 22 de provincii din China au anunţat noi restricţii pentru persoanele nevaccinate. Alte locuri în care se vor impune restricţii sunt sălile de sport, hotelurile, cafenelele, benzinăriile şi băncile, deşi lista exactă variază de la o regiune la alta.
Vaccinarea este „datoria şi obligaţia fiecărui cetăţean”, a avertizat un consiliu local, care a scos în evidenţă situaţia pandemică „severă şi complicată” din alte ţări.
În oraşul Luzhou din provincia Sichuan, de exemplu, persoanele nevaccinate trebuie să lase datele personale şi de contact când intră în astfel de locuri publice.
Anunţurile au fost făcute doar la nivel local până acum. Beijingul încă nu a declarat vaccinarea obligatorie la nivel naţional. Dar noile restricţii sunt în concordanţă cu presiunea Chinei de a atinge o rată de vaccinare de 80%.
China a anunţat că a produs până acum 1,4 miliarde de doze de vaccin, aproape suficiente pentru a oferi întregii populaţii o singură doză, deşi nu este clar câte persoane au fost imunizate complet, notează Mediafax. Cele mai utilizate vaccinuri sunt cele de la producătorii locali Sinovac sau Sinopharm.
România, bilanț coronavirus. Un deces înregistrat și 46 cazuri noi
Un deces a fost înregistrat în ultimele 24 de ore. Tot în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 46 de cazuri noi, din 10.973 de teste.
Până astăzi, 19 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.678 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.046.776 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 46 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 6 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.254 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 18.07.2021 (10:00) – 19.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 1 deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din Iași.
Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani şi pacienta a prezentat comorbidități.
Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 269. Dintre acestea, 33 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.552.078 teste RT-PCR și 1.674.630 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.081 de teste RT-PCR (1.798 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.283 la cerere) și 6.892 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 539 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 417 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 32.109 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 35 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 208 apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 iulie, 434 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 63.100 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News