Republicanii au terminat-o cu Trump. ”A fost o zi tragică și EL a fost parte din ea”
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Donald Trump
Donald Trump
Republicanii din Congresul SUA s-au săturat de Donald Trump. Semnalul este dat de nume grele din partid, după violenţele din Washington, de pe 6 ianuarie. 

Mai mulţi republicani din Congresul SUA au declarat pentru CNN, după violenţele din 6 ianuarie, dar şi după pierderea majorităţii în ambele camere ale Congresului, că partidul trebuie să se îndepărteze de actualul preşedinte. 

"Identitatea noastră în ultimii ani a fost construită în jurul unui individ. Trebuie să ne întoarcem la momentul în care totul se construieşte pe idealuri, principii şi politici", a declarat senatorul John Thune, din Dakota de Sud. 

"Toată moştenirea lui Trump a fost ştearsă zilele acestea", a declarat şi Nancy Mace, senator din Carolina. 

"Nici nu vreau să aud ceva de la Trump. A fost o zi tragică şi el a fost parte din ea", a declarat şi senatorul Roy Blunt. Şi unul dintre aliaţii de bază ai lui Trump, senatorul Kevin Cramer, a afirmat că "preşedintele poartă o parte din responsabilitate pentru ce s-a întâmplat. A fost de parcă a turnat benzină pe o scânteie". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel