"Nu există cvorum pentru desfășurarea ședinței. Trebuie să închid ședința de azi a Senatului. Următoarea ședință de plen a Senatului va fi luni", a spus președintele de ședință, Augustin Mitu, vicepreședinte al Senatului, după ce, în urma verificării prezenței prin două apeluri, a constatat că în plen erau prezenți doar 76 de senatori.
Pe ordinea de zi a plenului Senatului erau înscrise pentru dezbatere 15 proiecte de lege, relatează Agerpres.
Viceliderul grupului PNL Dumitru Oprea le-a recomandat senatorilor Puterii ca pentru asigurarea cvorumului să își dovedească forța pe care au avut-o marți (la moțiunea de cenzură - n.red.)".
[citeste si]
Liderul grupului PSD, Mihai Fifor, a afirmat că ședința s-a suspendat din cauza absenței senatorilor PNL.
"Așa cum constatați, nu suntem deloc obosiți. Probabil dvs ați răcit ieri rău în ploaie, încercând să asigurați ceea ce ați numit a fi miting. Astea sunt efectele răcelii de toamnă. Dar e de înțeles. Nu ne supărăm pe dvs. Apoi ce pretenții putem să avem de la parlamentari care știm cu toții că au intrat în Parlament cum au intrat, activează cum activează. E bine că opinia publică vede de ce nu se țin ședințele Senatului. Nu din cauza noastră, care suntem aici, ci a noului PNL e sala goală", a spus Fifor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"