Pentru repatrierea românilor din Diaspora guvernul are în plan să ofere fiecărui român care va investi un leu în România un alt leu din partea statului. "Este foarte important pentru că românii din diaspora aduc pe lângă bani know-how, aduc rețeaua lor și aduc o aterizare la punct fix în timp real, înțeleg condițiile din țară mai bine ca oricine altcineva, nu au nevoie să se adapteze", a spus vicepremierul Costin Borc despre această subvenție de stat menită să ajute începerea unui business în România.

Românii trimit în țară 7 miliarde de euro, anual, însă potențialul financiar al acestora ar depăși 30 de miliarde de euro. Conform studiului făcut pentru guvern de către Open-I Reserch, trei din cinci români plecați afară susțin că ar vrea o afacere aici, iar cele mai atractive domenii pentru românii plecați sunt turismul și agricultura, urmate de domenii precum procesarea alimentelor, energie și IT. Profesorul Mircea Coșea analizează, în analiza politică scrisă pentru DCNews, șansele acestui program guvernamental.

Este subvenția destul de tentantă pentru investitori?

În ceea ce privește repatrierea românilor plecați la muncă, odată ce migrarea a fost de natură economică și nu politică, întoarcerea se va realiza numai atunci când vor fi aceleași condiții în România și în occident.

Este subvenția oferită de guvern suficient de tentantă pentru a atrage investițiile românilor în propria țară? Cel puțin la această dată, răspunsul este negativ, arată Mircea Coșea. Leul dat pentru leul investit nu reprezintă un avantaj deoarece intră într-un regim fiscalizat. Mai mult decât atât, condițiile de investiție sunt în România cele mai neprietenoase din întreg ansamblul UE, fapt demonstrat de interesul firmelor românești de a se înregistra peste graniță, nu numai în Bulgaria, Ungaria, Austria, Slovenia sau Cehia ci chiar și în Republica Moldova. România are dezavantaje cunoscute ale mediului de afaceri față de celelalte țări membre UE din punct de vedere fiscal, birocratic, corupțional, bancar, al abuzurilor multiplelor controale, infrastructural, al lipsei de predictibilitate și al concurenței neloiale al importului masiv de mărfuri agro-alimentare.

Cine sunt românii cu bani în Diaspora

Prof. Coșea este mai puțin optimist și în ceea ce privește cifrele care susțin programul guvernamental. Cei mai mulți dintre românii care trăiesc in străinătate (86,2%) au studii medii și prestează activități prost plătite, care nu le permit să facă mari economii. Cei cu studii superioare câștigă mai bine, dar au și cheltuieli mai mari, practic majoritatea banilor fiind trimiși în țară de românii cu profesii modeste, care își construiesc case în orașele sau satele de origine. Know-how-ul și rețelele de care dispun "investitorii" sunt departe de ceea ce prevede studiul guvernamental, crede prof. Coșea. În plus, acest program creează o discriminare între români, oferind fonduri doar celor din străinătate, nu și românilor din țară care doresc să înceapă o afacere aici.

Iată, integral, editorialul scris de prof. Mircea Coșea:

 

Repatrierea prin antreprenoriat : câteva întrebări retorice

Apreciez preocuparea pe care guvernul tehnocrat o are față de situația diasporei.
Poate că este încă efectul presiunii mediatice din timpul alegerilor din 2014 dar poate că este și înțelegerea importanței pe care această populație românească de peste trei milioane de persoane o poate avea în ansamblul procesului de dezvoltare al țării. Sper că cea de a doua posibilitatea să fie cea adevărată.
Unele dintre măsurile pe care guvernul intenționează să le ia relativ la repatrierea românilor plecați la muncă peste hotare este aceea a planului prezentat de vicepremierul Costin Borc (" Repatriot : Repatrierea prin antreprenoriat") prin care fiecare român plecat în străinătate care va investi un leu în România va primi un alt leu din partea statului. "Este foarte important pentru că românii din diaspora aduc pe lângă bani know how, aduc rețeaua lor și aduc o aterizare la punct fix în timp real, înțeleg condițiile din țară mai bine ca oricine altcineva, nu au nevoie să se adapteze", a subliniat vicepremierul la prezentarea acestei ințiative care, de fapt, constă într-o subvenție de stat menită să ajute începerea unui business în România.
Conform spuselor domnului vicepremier, Românii trimit în țară an de an 7 miliarde de euro, însă potențialul financiar sau banii pe care-i pun de-o parte cei plecați la muncă ar depași 30 de miliarde de euro. Conform studiului făcut pentru planul guvernamental de către Open- I Reserch, trei din cinci români plecați afară susțin că ar vrea să investească în România sau să-și sprijine familia să dezvolte o afacere aici, iar cele mai atractive domenii pentru românii plecați sunt turismul și agricultura, urmate de domenii precum procesarea alimentelor, energie și IT.
Nu pot decât să salut apariția unui program guvernamental de tip "Repatriot" dar nici nu pot să nu-mi exprim nedumerirea în legătură cu unele elemente esențiale ale logicii de implementare a acestuia și, mai ales, asupra concepției pe care autorii programului o au asupra fenomeniului migratoriu în condițiile liberei circulații a forței de muncă pe un spațiu economic integrat de tipul UE.
Migrația forței de muncă este un fenomen normal al oricărui model economic deschis, în sensul liberei circulații a factorilor de producție. Raportul cerere-ofertă pe o piață integrată (de altfel, pe orice piață globalizată) face ca apariția migrației să fie un răspuns la tendința ofertei de a căuta cele mai bune condiții ale cererii. Deci, în condiții de liberă circulație, forța de muncă va căuta cele mai bune condiții de valorificare prin salarii mai mari și condiții de muncă mai bune.
Deoarece migrarea forței de muncă românești este de natură economică și nu politică, rezultă că repatrierea acesteia se va realiza numai atunci când cererea de muncă de pe piața românească va onora oferta de muncă cel puțin cu aceleași condiții de muncă și salarizare ca cele de pe piețele străine.
Concluzia este aceea că : nici un program, oricât de genial ar fi, nu va readuce acasă pe românii plecați până când aceștia nu vor găsi în România aceleași condiții ca cele pe care le au în țările străine. Desigur, accidental pot fi cazuri de natură neeconomică, legate de limitarea accesului pe piețe de muncă străine sau înrăutățirea mediului de acomodare prin măsuri de natură discriminatorie sau chiar rasiste.
Din cele de mai sus, apare necesitatea răspunsului la cîteva întrebări :
Prima întrebare : este programul " repatrierea prin antreprenoriat" în măsură să acorde românilor plecați aceleași condiții de valorificare a muncii lor ( prin prestare directă sau prin utilizarea rezultatelor muncii lor trecute , adică sume de bani acumulate) ca cele din țările în care se află ?
Cel puțin la această dată, răspunsul este negativ. Leul dat pentru leul investit nu reprezintă absolut niciun avantj deoarece el (subvenția) nu intră în regim nefiscalizat. Mai mult decât atât, condițiile de investiție sunt în România cele mai neprietenoase din întreg ansamblul UE, fapt demonstrat de interesul firmelor românești de a se înregistra peste graniță, nu numai în Bulgaria, Ungaria, Austria, Slovenia sau Cehia ci chiar și în Republica Moldova. România are dezavantaje cunoscute ale mediului de afaceri față de celelalte țări membre UE din punct de vedere fiscal, birocratic, corupțional, bancar, al abuzurilor multiplelor controale, infrastructural, al lipsei de predictibilitate și al concurenței neloiale al importului masiv de mărfuri agro-alimentare.
A doua întrebare : este programul " repatrierea prin antreprenoriat„ conceput pe o bază reală de evaluare și calcul ? Și la această întrebare răsăunsul este negativ.
Conform datelor statistice furnizate prin sursele "Unique Personalservice GmbH", "Eures" și " Emigrația românească. Implicații economice și demografice" studiu realizat sub conducerea prof. Univ. Dr. Monica Roman, rezultă că cei mai mai mulți dintre românii care trăiesc in străinatate (86,2%) au studii medii, în timp ce doar 12,4% au studii superioare iar meseriile prestate sunt clasificate pe următoarele mari grupe : operator stivuitor , comisionar , hamal , muncitor în metalurgie , electrician, mecanic auto , sudori , mecanic instalaţii , instalator/montator instalaţii de gaz , lucrător în depozit , mecanic utilaje prelucrarea maselor plastice și a cauciucului , sculer , zugrav – vopsitor –zidar, personal medical, îngrijitor persoane în vârstă, chelneri, măcelari, personal hotelier. Astfel de meserii nu permit acumularea de sume importante apte de a fi investite în business. Studiile arată și un alt aspect important, acela că pe măsură ce nivelul de educație al emigranților este mai scăzut, sumele trimise în țară cresc. Muncitorii români cu studii primare și medii trimit mai mulți bani decât cei cu studii universitare. Deci, românii cu studii superioare care, teoretic, câștigă mai mult au cheltuieli mai mari de întreținere ( în sensul consumului curent) în țara în care lucrează datorită standardului lor mai ridicat de viață ceea ce le micșorează posibilitatea unor acumulări sau a transferului de bani către România.
Concluzia este de natură să reducă entuziasmul programului guvernamental în raport cu posibilitatea transferului către țară a unor sume importante de bani, apte de a fi considerate " capital investițional". Dacă vrem să avem un raport de mărime, să amintim faptul că statisticile arată că la nivelul anului 2015 , investițiile pentru organizarea și desfășurarea unei culturi de cereale pe 1 ha. pretindeau o investiție inițială de cca. 10.000 euro ( mașini, sămânță, îngrăsăminte, lucrarea pământului, apă, taxe locale și impozite) .
În aceste condiții, nu se poate spera la investiții de mărime medie, ci doar la încercări izolate ale unor români de a-și dezvolta unele mici afaceri la nivel local.
Dovada este faptul că după mai mult de un deceniu de emigrație, nici un business de cca un milion de euro nu a apărut ca urmare a investițiilor din diaspora. Pe de altă parte, trebuie spus că speranțele dlui Borc conform cărora românii din diaspora ar aduce pe lângă bani know how, rețeaua lor și o aterizare la punct fix în timp real, înțelegând condițiile din țară mai bine ca oricine altcineva, ne având nevoie să se adapteze, sunt oarecum exagerate deoarece meseriile ocupate cu predilecție sunt de low profile iar de adaptare sigur ar avea nevoie dar în sens negativ deoarece venind dintr-un mediu mai civilizat este nevoie de adaptare la condițiile locale.
A treia întrebare : de ce trebuie înlocuit procesul simplu și normal de trimitere a banilor în țară cu un program ambiguu și bugetat prin subvenție de stat ?
Emigrația este deja investitor eficient și permanent în economia românească. Banii trimiși în țară familiilor intră simplu și direct în consum iar boomul construcțiilor de locuințe în zonele natale este o dovadă a investițiilor în sectorul construncțiilor și a materialelor de construcții . Sutele de mii de case construite în România de cei plecați la muncă în exterior nu sunt însă doar o investiție utilă pentru întreaga economie și gratuită pentru buget dar și o dovadă că există intenția clară de reîntoarcere în țară chiar dacă nu ar exista un program guvernamental de repatriere.
A patra întrebare : de ce se permite discriminarea românilor din țară față de cei din străinătate ? Programul guvernului nu prevede posibilitatea subvenției leu pe leu pentru potențialii investitori din România . Este o discriminare greu de înțeles .

                       Repatrierea prin antreprenoriat : câteva întrebări retorice

 

     Apreciez preocuparea pe care guvernul tehnocrat o are față de situația diasporei. 

     Poate că este încă efectul presiunii mediatice din timpul alegerilor din 2014 dar poate că este și înțelegerea importanței pe care această populație românească de peste trei milioane de persoane o poate avea în ansamblul procesului de dezvoltare al țării. Sper că cea de a doua posibilitatea să fie cea adevărată.

    Unele dintre măsurile pe care guvernul intenționează să le ia relativ la repatrierea românilor plecați la muncă peste hotare este aceea a planului prezentat de vicepremierul Costin Borc (” Repatriot : Repatrierea prin antreprenoriat”) prin care fiecare român plecat în străinătate care va investi un leu în România va primi un alt leu din partea statului. "Este foarte important pentru că românii din diaspora aduc pe lângă bani know how, aduc rețeaua lor și aduc o aterizare la punct fix în timp real, înțeleg condițiile din țară mai bine ca oricine altcineva, nu au nevoie să se adapteze", a subliniat vicepremierul la prezentarea  acestei ințiative care, de fapt, constă într-o subvenție de stat menită să ajute începerea unui business în România.

Conform spuselor domnului vicepremier, Românii trimit în țară an de an 7 miliarde de euro, însă potențialul financiar sau banii pe care-i pun de-o parte cei plecați la muncă ar depași 30 de miliarde de euro. Conform studiului făcut pentru planul guvernamental de către Open- I Reserch, trei din cinci români plecați afară susțin că ar vrea să investească în România sau să-și sprijine familia să dezvolte o afacere aici, iar cele mai atractive domenii pentru românii plecați sunt turismul și agricultura, urmate de domenii precum procesarea alimentelor, energie și IT.

  Nu pot decât să salut apariția unui program guvernamental de tip ”Repatriot” dar nici nu pot să nu-mi exprim nedumerirea în legătură cu unele elemente esențiale ale logicii de implementare a acestuia și, mai ales, asupra concepției pe care autorii programului o au asupra fenomeniului migratoriu în condițiile liberei circulații a forței de muncă pe un spațiu economic integrat de tipul UE.

  Migrația forței de muncă este un fenomen normal al oricărui model economic deschis, în sensul liberei circulații a factorilor de producție. Raportul cerere-ofertă pe o piață integrată (de altfel, pe orice piață globalizată) face ca apariția migrației să fie un răspuns la tendința ofertei de  a căuta cele mai bune condiții ale cererii. Deci, în condiții de liberă circulație, forța de muncă va căuta cele mai bune condiții de valorificare prin salarii mai mari și condiții de muncă mai bune.

Deoarece migrarea forței de muncă românești este de natură economică și nu politică, rezultă că repatrierea acesteia se va realiza numai atunci când cererea de muncă de pe piața românească va onora oferta de muncă cel puțin cu aceleași condiții de muncă și salarizare ca cele de pe piețele străine.

Concluzia este aceea că : nici un program, oricât de genial ar fi, nu va readuce acasă pe românii plecați până când aceștia nu vor găsi în România aceleași condiții ca cele pe care le au în țările străine. Desigur, accidental pot fi cazuri de natură neeconomică, legate de limitarea accesului pe piețe de muncă străine sau înrăutățirea mediului de acomodare prin măsuri de natură discriminatorie sau chiar rasiste.

  Din cele de mai sus, apare necesitatea răspunsului la cîteva întrebări :

  Prima întrebare : este programul ” repatrierea prin antreprenoriat” în măsură să acorde  românilor plecați aceleași condiții de valorificare a muncii lor ( prin prestare directă sau prin utilizarea rezultatelor muncii lor trecute , adică sume de bani acumulate) ca cele din țările în care se află ?

Cel puțin la această dată, răspunsul este negativ. Leul dat pentru leul investit nu reprezintă absolut niciun avantj deoarece el (subvenția) nu intră în regim nefiscalizat. Mai mult decât atât, condițiile de investiție sunt în România cele mai neprietenoase din întreg ansamblul UE, fapt demonstrat de interesul firmelor românești de a se înregistra peste graniță, nu numai în Bulgaria, Ungaria, Austria, Slovenia sau Cehia ci chiar și în Republica Moldova. România are dezavantaje cunoscute ale mediului de afaceri față de celelalte țări membre UE din punct de vedere fiscal, birocratic, corupțional, bancar, al abuzurilor multiplelor controale, infrastructural, al lipsei de predictibilitate și al concurenței neloiale al importului masiv de mărfuri agro-alimentare. 

  A doua întrebare : este programul ” repatrierea prin antreprenoriat„ conceput pe o bază reală de evaluare și calcul ? Și la această întrebare răsăunsul este negativ.

Conform datelor statistice furnizate prin sursele ”Unique Personalservice GmbH”, ”Eures” și ” Emigrația românească. Implicații economice și demografice” studiu realizat sub conducerea prof. Univ. Dr. Monica Roman, rezultă că  cei mai mai mulți dintre românii care trăiesc in străinatate (86,2%) au studii medii, în timp ce doar 12,4% au studii superioare iar meseriile prestate sunt clasificate pe următoarele mari grupe :  operator stivuitor , comisionar , hamal , muncitor în metalurgie , electrician,  mecanic auto , sudori , mecanic instalaţii , instalator/montator instalaţii de gaz , lucrător în depozit , mecanic utilaje prelucrarea maselor plastice și a cauciucului , sculer , zugrav – vopsitor –zidar, personal medical, îngrijitor persoane în vârstă, chelneri, măcelari, personal hotelier. Astfel de meserii nu permit acumularea de sume importante apte de a fi investite în business. Studiile arată și un alt aspect important, acela că pe măsură ce nivelul de educație al emigranților este mai scăzut, sumele trimise în țară cresc. Muncitorii români cu studii primare și medii trimit mai mulți bani decât cei cu studii universitare. Deci, românii cu studii superioare care, teoretic, câștigă mai mult au cheltuieli mai mari de întreținere ( în sensul consumului curent) în țara în care lucrează datorită standardului lor mai ridicat de viață ceea ce le micșorează posibilitatea unor acumulări sau a transferului de bani către România.

Concluzia este de natură să reducă entuziasmul programului guvernamental în raport cu posibilitatea transferului către țară a unor sume importante de bani, apte de a fi considerate ” capital investițional”. Dacă vrem să avem un raport de mărime, să amintim faptul că statisticile arată că la nivelul anului 2015 , investițiile pentru organizarea și desfășurarea unei culturi de cereale pe 1 ha. pretindeau o investiție inițială de cca. 10.000 euro ( mașini, sămânță, îngrăsăminte, lucrarea pământului, apă, taxe locale și impozite) .

În aceste condiții, nu se poate spera la investiții de mărime medie, ci doar la încercări izolate ale unor români de a-și dezvolta unele mici afaceri la nivel local.

Dovada este faptul că după mai mult de un deceniu de emigrație, nici un business de cca un milion de euro nu a apărut ca urmare a investițiilor din diaspora. Pe de altă parte, trebuie spus că speranțele dlui Borc conform cărora românii din diaspora ar aduce pe lângă bani know how,  rețeaua lor și  o aterizare la punct fix în timp real, înțelegând condițiile din țară mai bine ca oricine altcineva, ne având  nevoie să se adapteze, sunt oarecum exagerate deoarece meseriile ocupate cu predilecție sunt de low profile iar de adaptare sigur ar avea nevoie dar în sens negativ deoarece venind dintr-un mediu mai civilizat este nevoie de adaptare la condițiile locale.

  A treia întrebare : de ce trebuie înlocuit procesul simplu și normal de trimitere a banilor în țară cu un program ambiguu și bugetat prin subvenție de stat ?

Emigrația este deja investitor eficient și permanent în economia românească. Banii trimiși în țară familiilor intră simplu și direct în consum iar boomul construcțiilor de locuințe în zonele natale este o dovadă a investițiilor în sectorul construncțiilor și a materialelor de construcții . Sutele de mii de case construite în România de cei plecați la muncă în exterior nu sunt  însă doar o investiție utilă pentru întreaga economie și gratuită pentru buget dar și o dovadă că există intenția clară de reîntoarcere în țară chiar dacă nu ar exista un program guvernamental de repatriere.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News